Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să te protejezi de creşterea preţurilor la benzină investind pe Bursă

Publicat in Ziarul Financiar, marți 7 iunie 2011 ·

Costurile suplimentare pe care consumatorii le suportă din cauza creşterii preţului benzinei ar putea fi recuperate prin investiţia în acţiuni Petrom. Cum se poate face "hedging" pe preţul benzinei?

În ultima perioadă cu toţii simţim efectele creşterii accentuate a preţurilor de la banii în plus pe care-i lăsăm în supermaketuri sau hipermarketuri şi până la preţul pe care-l plătim pentru plinul de benzină sau pe chirii.

Puţini sunt cei care ştiu însă că pot ţine în frâu creşterea cheltuielilor de consum prin investiţii pe piaţa de capital în acţiuni ale companiilor de la care achiziţionează cel mai des produsele pe care le consumă şi care ocupă o pondere importantă în coşul propriu de consum.

De exemplu, o persoană care se teme că preţul benzinei ar putea să crească în viitor şi i-ar afecta bugetul poate să cumpere acţiuni OMV Petrom (SNP) de pe Bursă. În acest fel, eventualele cheltuieli în plus cauzate de creşterea preţului cu benzina ar putea fi compesante prin încasarea de dividende acordate de companie, sau prin creşterea preţului acţiunilor.

Acţiunile OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră din România, sunt puternic corelate cu preţul la pompă al carburanţilor. De exemplu, în intervalul februarie 2009 - iunie 2011 preţul benzinei premium fără plumb vândută de Petrom s-a scumpit cu 67% iar preţul acţiunilor companiei petroliere pe Bursă s-a majorat de două ori mai mult, respectiv cu 137% în aceeaşi perioadă. În anul anterior, când preţul la pompă al benzinei a coborât cu 22,8%, titlurile Petrom s-au ieftinit pe Bursă cu 69,5%.

În acest fel, cine ar fi deţi­nut acţiuni Petrom în ultimii ani nu s-ar fi bucurat prea mult de ieftinirea carbu­ranţilor din 2008, întrucât i-ar fi scăzut şi portofoliul de acţiuni, dar nu ar fi fost lovit nici de scumpirea lor ulterioară cu peste 60%, în condiţiile în care banii în plus plătiţi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 13 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 6 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

TITULARIZARE 2025 - Proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar are loc marţi/ Peste 39.700 de candidaţi, aşteptaţi

News.ro acum 24 minute
Peste 39.700 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină, marţi, proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar (Titularizare 2025). Pentru titularizare, candidaţii tr

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 9 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

19°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°