Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raport: Infractorii aşteaptă să se elibereze închisorile

Publicat in rfi, marți 7 iunie 2011 ·

Preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy a primit marţi un raport-şoc pe biroul său. Deputatul conservator Eric Cioti, specializat în chestiuni de securitate, şi-a prezentat "arsenalul": 50 de măsuri destinate să remedieze chestiunea pedepselor cu închisoarea neexecutate în Franţa din lipsă de spaţiu. Trebuie precizat că circa 80 de mii de astfel de pedepse aşteaptă să fie puse în practică.

Franţa este confruntată cu un uriaş deficit de locuri în puşcăriile sale. Rata de detenţie franceză este una dintre cele mai mici din Europa. În prezent există doar 56 de mii de locuri pe care se înghesuie deja 65 de mii de deţinuţi. 80 de mii stau însă mai departe în libertate, din lipsă de spaţiu.

"Situaţia este inacceptabilă" denunţă Eric Ciotti. În perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor când problema va fi ridicată, deputatul majorităţii parlamentare propune o serie de măsuri concrete pentru a diminua numărul de pedepse ne-executate.

Locuri pentru puşcăriaşi s-ar putea găsi în vechile incinte militare nefolosite. Se pot de amenenea închiria imobile private şi nu în ultimul rând se vor putea construi structuri modulare uşoare. Acestea din urmă ar fi însă rezervate doar condamnaţilor care nu prezintă riscul de a evada.

Raportul preconizează de asemenea modificarea legii penitenciare din 2009. Astfel, astăzi pedepsele cu închisoarea care nu depăşesc doi ani pot fi transformate în pedepse fără privare de libertate.

Eric Ciotti vrea ca aceste facilităţi să fie posibile doar pentru pedepsele de până la un an de zile. Reducerile automate ale pedepsei - actualmente de trei luni în primul an de încarcerare, două luni pentru fiecare an suplimentar- ar trebui şi ele revizuite, spune alesul UMP. În linii generale, multe din aceste 50 de măsuri ar putea fi puse în practică într-un timp foarte scurt. Costul acestora este evaluat la doar 20 de mi

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

100 de morţi în Siria, în confruntări armate între druzi şi beduini

Adevarul acum 33 minute
Luni seara, forţe guvernamentale siriene înaintau către oraşul Suwayda, cu populaţie majoritar druză, în pofida opoziţiei Israelului, care a desfăşurat atacuri în sectorul în care confruntări armate între druzi şi beduini s-au soldat cu aproximativ

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 2 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 4 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 6 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 2 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°