Într-o ţară în care numărul săracilor trece de o treime a populaţiei, iar veniturile celorlalţi, în marea lor majoritate, le dau o putere de cumpărare de 4-5 ori mai mică decât în restul UE, într-o ţară în care multă lume a ajuns să-i urască pe cei ce au bani, a cere scoaterea din Constituţie – aşa cum a insistat preşedintele Băsescu - a prevederii privind prezumarea caracterului licit al averilor şi păstrarea doar a stipulării că averea dobândită legal nu poate fi confiscată are toate şansele să întrunească o largă adeziune. Cumva, îndreptăţită. Presa, nu autorităţile, a scos la iveală numeroase cazuri de averi suspecte, apărute peste noapte, mai ales în urma unor privatizări oneroase sau a unor contracte împovărătoare pe seama Bugetului. Era timpul nu ca aceste situaţii să fie aduse la suprafaţă, ci şi să se intervină drastic. Boc a şi anunţat înfiinţarea în cadrul ANAF, din subordinea celebrului Blejnar, a unui departament care să identifice averile ilicite.
Se zice că sunt în vizor vreo 300-400 de cazuri. Să fim serioşi, pletora asta de îmbogăţiţi fraudulos ai tranziţiei e mult mai numeroasă. Totul nu e însă decât un bluf, o cacealma. Nu cred că era nevoie de încă o comisie (ca-n bancul cu calea de urmat când vrei să nu se rezolve ceva), de încă un departament de control, cu salarii de zeci de mii de lei. Există deja destule filtre care se adapă de la Buget tocmai spre a jugula fraudele, înşelăciunile, evaziunea. Există ANI (care a trimis în judecată doar câţiva vameşi şi poliţai mărunţi, care ne tot ameţeşte cu investigaţiile sale în bănci străine şi care nu-şi scoate nici propriile cheltuieli), există DNA (cu un ridicol nivel de confiscări), există DIICOT, există Fiscul în ansamblul său. Nu structurile de control şi de evaluare lipsesc. Ci voinţa politică. Iar aceasta nici nu se va manifesta practic, ci doar declarativ, cât timp adesea cei vizaţi sunt
