Este uluitor şi scandalos faptul că drepturile haitelor de maidanezi, apărate zgomotos, sunt respectate de Legislativ şi Guvern, iar cele ale bolnavilor plătitori de contribuţii la asigurările de sănătate sunt incălcate flagrant. De ce bolnavii sunt consideraţi - şi se pare ca se consideră ei înşişi - mai puţin importanţi decât câinii vagabonzi ?
Mă uitam deunăzi la înverşunarea zecilor de "iubitori de animale" care au aglomerat din nou balconul Parlamentului şi care, vocali ca de obicei, au reuşit iarăşi să amâne legea menită să ne scape de haitele de maidanezi. Nu i-am văzut niciodată în acelasi balcon, cu o prezenţă la fel de semnificativă numeric, pe reprezentanţii milioanelor de bolnavi români cărora, în aceste zile, li se refuză (a câta oară?!) prescrierea medicamentelor compensate fără de care cei care nu le pot cumpăra sunt condamnaţi la moarte!
Speriaţi de vociferările duduiţelor cu fundaţii profitabile în spate, până şi parlamentarii Puterii, iniţiatorii Legii maidanezilor, au dat înapoi şi au spus că vor pasa problema primarilor. Acestia o vor rezolva cheltuind bugetele locale - altminteri insuficiente pentru a asigura funcţionarea şi deci salvarea de la desfiinţare a spitalelor mici - ca să construiască padocuri destinate câinilor.
Măi oameni buni, dacă în ţara asta mai există măcar un dram de normalitate, nu credeţi că semenii în suferinţă, adică părinţii noştri, copiii noştri, sunt mai importanţi decat maidanezii ?! Pe ei cine îi apără de genocidul generat de precaritatea şi chiar lipsa asistenţei medico-sanitare ?
Sunt furios pe toţi bolnavii deplasabili, pe familiile şi rudele lor, pentru că nu sar şi ei în apărarea dreptului la viată. Al oamenilor !
Şi apropo de argumentele militantelor pentru drepturile maidanezilor, şi oamenii bolnavi sunt fiinţe lipsite de apărare, care te privesc sfâşietor, cu ochi
