Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pacient in pericol in sala de operatii

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 8 iunie 2011 ·

Una dintre mesele folosite de chirurgii plasticieni a cedat ieri sub greutatea unui bolnav in timp ce era operat la calcai. Incidentul nu este singular, medicii reclamand calitatea achizitiilor facute pe bani grei in anii trecuti. Achizitiile facute la repezeala si fara consultarea unor specialisti incep sa aiba efecte negative in sistemul sanitar botosanean. O situatie incredibila a avut loc ieri, in timpul unei operatii. "Una din faimoasele mese de operatii a suferit o avarie, mica sau mare nu putem spune. Unul din segmente a cedat. Va imaginati o masa de operatii care se rupe in doua ca o grisina", a precizat doctorul Tatiana Trofin, medic sef al Sectiei de chirurgie plastica si reparatorie (CPR). Masa, compusa din trei segmente, a cedat in partea inferioara, chiar acolo unde operau medicii. Pentru a putea continua interventia, chirurgii au recurs la o improvizatie. "Am luat un scaun cu spatar si pur si simplu l-am proptit sub masa pentru a avea stabilitate. Din fericire pacientul nici nu a simtit, dar se putea intampla o nenorocire", a mentionat medicul. De altfel, pacientul a recunoscut ca nu a fost ingrijorat niciun moment. "Operatia a decurs fara probleme. Mi-a facut o injectie la inceput si apoi m-au adus in salon", a aratat barbatul de 40 de ani, din Unteni, operat la calcaiul drept. Medicul sef de la CPR sustine ca, avand in vedere ca au cedat doua mese noi, de aproape 30.000 de euro bucata, iar garantia a expirat, este posibil sa apeleze la cele vechi, scoase din uz. "Mai intai incercam sa reparam aceasta masa si am facut demersuri la conducere pentru o noua masa. In ultima instanta vom lua de bune mesele de la casare, de pe vremea lui Gheorghiu Dej. Macar alea nu ne-au facut probleme", a declarat Tatiana Trofin. In aceeasi sala de operatii, o alta masa a cedat sub greutatea unui pacient in 2010. Atunci medicii au iesit sa se spele pe maini, iar masa s-a i

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 47 minute
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea/ Una dintre victime are leziuni grave şi va fi transferată la un spital din Capitală

News.ro acum 31 minute
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Marius Tucă Show începe joi, 12 decembrie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 59 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

ULTIMA ORĂ Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Cel mai mare act de clemență într-o singură zi: Joe Biden a grațiat 39 de persoane și a redus pedepsele pentru alte 1.500

HotNews acum 36 minute
Casa Albă a descris actele semnate de Joe Biden ca fiind cele mai multe acte de clemență prezidențială emise într-o singură zi. Administrația americană nu a dat numele persoanelor implicate, relatează BBC. Aceste drecrete vin la o lună după ce Joe B

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

HotNews acum o ora
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță. Cu o investiție impresionantă de peste 25

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 4 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Şoferul care a murit în timpul unei curse pe un bulevard din Ploieşti avusese permisul suspendat. El primise înapoi documentul după ce a depus contestaţie în instanţă - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Şoferul care marţi seară a murit, alături de un alt tânăr, după ce bolidul în care se afla s-a zdrobit de un copac şi de un stâlp, pe un bulevard din Ploieşti, în timpul unei întreceri cu un alt autoturism, avusese permisul de conducere suspendat pe

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 8 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/2°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°