Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi pensionari din Germania, omagiaţi la Braşov

Publicat in Adevarul, miercuri 8 iunie 2011 ·

Cei doi au contribuit la înfiinţarea primului centru de dializă din Braşov şi la salvarea a sute de vieţi. Soţii Robert şi Erika Kern au ajutat sistemul medical braşovean timp de 20 de ani şi, pentru eforturile lor, au primit diploma de excelenţă.

Erika şi Rober Kern, doi pensionari de 80 de ani din regiunea Bavaria, Germania, au primit, azi, din partea Primăriei Braşov diploma de excelenţă după ce, timp de 20 de ani, au ajutat sistemul medical braşovean.

„Le mulţumim. Foarte puţini oameni fac ceea ce fac ei. Au muncit pentru a aduce tot ce este necesar pentru dializă, au făcut centre de aprovizionare şi în primii 10-15 ani au fost suprasolicitaţi, însă au făcut asta pentru Braşov", a spus viceprimarul Adrian Gabor.

Peste 80 de transporturi

Soţii Kern şi-au oferit sprijinul începând din 1991, când au înfiinţat organizaţia „Rumanien Hilfe Kern", impresionaţi fiind de imaginiile care prezentau Revoluţia din 1989. Prioritar pentru ei a fost înfiinţarea centrului de dializă.

„Eu sunt inginer constructor de maşini, iar soţia mea a făcut croitorie. Niciunul nu aveam legătură cu medicina şi nu ştiam nimic despre dializă. Ne-am apucat să citim, să ne interesăm şi am aflat foarte multe lucruri. În 1994 am reuşit să deschidem centrul de dializă la Spitalul Mârzescu. A urmat apoi, în 1997, unul la Spitalul de Copii şi altul la spitalul din Sfântu-Gheorghe, iar în 1999 am deschis un centru de dializă şi la Făgăraş. Am efectuat peste 80 de transporturi în România şi ne bucurăm ce ne-aţi primit", a spus Robert Kern.

Totodată, ei au contribuit şi la efectuarea unor schimburi de experienţă pentru medici şi asistente în Germania şi Elveţia. În 20 de ani de sprijin, soţii Kern au investit peste un milion de euro.

O muncă răsplătită

Eforturile celor doi soţi i-au determinat pe aleşii locali ca, în 1999, să le acorde titlul de cetăţeni de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 10 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 5 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 10 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 7 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 7 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Vremea

București
acum

-4°
joi

-10°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°