Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ar trebui 200 de milioane lei noi pentru medicina de familie

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 8 iunie 2011 ·

Presedintele Colegiului Medicilor din Romania (CMR), prof. dr. Vasile Astarastoae, a declarat miercuri ca pentru functionarea în conditii bune a medicinei de familie ar fi nevoie de 200 de milioane de lei. El a subliniat ca aceasta suma ar acoperi cele cinci societati ale CMR si ale medicilor de familie, între care se afla valoarea garantata a punctelor pentru plata per capita si per capita serviciu, plata pentru lista de înscrisi, depunctarea graduala pentru listele cu peste 2.200 de pacienti. “Trebuie luat sistemul integrat de sanatate, si nu o realocare în cadrul sistemului. Nu pot sa iei de la spitale sau ambulatoriu de specialitate si sa dai în alta parte”, a sustinut presedintele CMR. Potrivit lui Astarastoae, daca medicina de familie nu va primi acesti bani, nu va putea supravietui pana la sfarsitul anului. “Mesajul CMR catre medicii de familie a fost ca acestia sa le multumeasca pacientilor ca au fost alaturi si nu s-au lasat influentati de dezinformarea unora si a altora si ca au constientizat ca exista un singur interes atat pentru pacienti, cat si pentru medici”, a afirmat prof. Astarastoae. In ceea ce priveste contractul de informatizare, el a spus ca ar trebui fie separat, si nu impus în contractul cu furnizorii de servicii medicale. Problemele actuale din sistemul de sanatate provin de la modul de gestionare a fondurilor si nu trebuie sa se transforme într-un conflict între medicina primara si acesta. Situatia conflictuala nu se poate remedia decat prin dialog, si nu prin a arunca vina pe medici, a afirmat Astarastoae. In opinia sa, autoritatile trebuie sa se bazeze pe fapte si sa analizeze situatia din acest punct de vedere, si nu pe sondaje. Referindu-se la o eventuala coruptie din sistem, prof. dr. Astarastoae a spus ca si medicina face parte din societatea romaneasca si daca aceasta coruptie exista în societate, exista si în sectorul medical,

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 2 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Oscar 2025 | Lista completă a câștigătorilor

Wall-Street.ro acum o ora
Filmul "Anora" a fost marele câştigător al celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Oscar, unde această peliculă regizată de cineastul Sean Baker a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun lungmetraj", scrie Variety, preluat de

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 2 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Budapesta se delimitează de deciziile summitului de la Londra. Viktor Orban: "Este rău, greșit și periculos. Ungaria rămâne de partea păcii"

Ziua News acum 55 minute
Premierul ungar Viktor Orban a reacționat la summitul de la Londra de duminică, unde liderii europeni au decis să susțină în continuare Ucraina. După întâlnirea dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski, care a eșuat vineri, deoarece președintele uc

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum 45 minute
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum 47 minute
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Tragedie în Pitești. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil

Ziare.com acum o ora
O femeie de 45 de ani a murit luni dimineaţă, 3 martie, după ce ar fi căzut de la etajul al treilea al unui imobil din municipiul Piteşti, zona Craiovei. Polițiștii au întocmit un dosar penal. „În dimineaţa zilei de luni, 3 martie, poliţiştii piteşt

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

2°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°