Dragii mei,
Cu lecţia reîntâlnirii doar pe jumătate învăţată, nostalgic sexagenar rătăcit prin lumea amintirilor estompate de trăiri cotidiene, ezitant mă furişez spre tablă să improvizez timide răpunsuri la imaginarele întrebări ce nu mi le-aţi adresat niciodată. Văd feţele luminate ale profesorilor noştri, cărora anii le-au desăvârşit aureola înţelepciunii, a bogăţiei sufleteşti şi generozităţii prin care ne-au împărtăşit darurile cunoaşterii. Încerc să regăsesc adolescentine expresii ale foştilor colegi, printre bărbaţii purtând în expresia feţei averea spirituală a celor patru decenii de viaţă de după despărţirea din 1971.
Reprezentând totalitatea, numărul 40 este bănuit a fi unul magic. David şi Solomon au domnit câte 40 de ani. Arca lui Noe a plutit 40 de zile până să i se arate curcubeul. Moise a petrecut tot 40 de zile pe Muntele Sinai, iar Iisus s-a înălţat la ceruri după 40 de zile. Seria poate continua, până la această unică reîntâlnire a noastră care, deşi doar virtuală pentru mine, îmi dă fiorii unei retrospective aproape miraculoase.
Nouă ne-a fost îngăduit să ne regăsim în simetria zilei de 11.6.11! Aproape miraculos, nu? Au trecut de 8 ori anii pe care i-am petrecut împreună în liceu şi de două ori vârsta avută atunci. Iar anul acesta, cei mai mulţi dintre noi împlinim de trei ori acea vârstă.
De două ori douăzeci înseamnă doi poli! Ca şi planetele, cumulăm în noi, fiecare câte doi poli: bine şi rău, frumos şi urât, fericire şi tristeţe, venire şi plecare, viaţă şi moarte… Purtăm cumulativ bipolara dilemă shakespeariană: a fi sau a nu fi! Cum aş putea uita volumul operelor complete de Shakespeare, darul domnilor profesori, la finele primului an de liceu?!
Cu licăririle aluminiului topit în creuzet la Metalotehnica, acum 40 de ani aşteptam impacientaţi propriile cochilii lucrate cu migală de profesori, în care să ne luăm