Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Este Traian Băsescu tare-n Constituţie?

Publicat in Romania Libera, miercuri 8 iunie 2011 ·

Vă mai amintiţi când vă scriam despre Iepuraşul Constituţional din anul Iepurelui? Nu m-aţi ascultat, pentru că vă stătea mintea la cozonaci şi ouă roşii. Acum că aţi ajuns la vorba mea, nu cumva să uitaţi votarea noii constituţii ungare în Parlamentul de la Budapesta.

„Constituţia Orban" a obţinut 80% din voturi şi, când s-a anunţat rezultatul, toata lumea s-a ridicat în picioare pentru a aplauda şi aclama. Cum ar fi ca şi la noi, în România, revizuirea Legii Fundamentale să se petreacă la fel de frumos? Suntem departe de acest stil. Gâlceava şi vrajba definesc modul de abordare a problematicii constituţionale la Bucureşti în aceste zile. Totul depinde acum de Traian Băsescu. Vom avea noua Constituţie dacă şi numai dacă Traian Băsescu este destul de puternic în arena politicii româneşti.

S-a petrecut şi se petrece un lucru ciudat. Marea majoritate a politicienilor noştri de la putere sau din opoziţie au afirmat, în diverse moduri şi cu diferite ocazii, necesitatea unei noi constituţii a României, dar acum, când aspiraţia lor este pe cale a se înfăptui, ei nu ştiu cum să se opună, cum să zădărnicească orice efort constructiv pe aceasta direcţie. Ce anume i-a făcut să-şi modifice optica? Ce le-a mai făcut Băsescu de le-a pierit total apetitul constituţional tuturor deodată?

De făcut le-a făcut mai multe, însă cauza cauzelor rămâne faptul că în noua constituţie averile nu se mai prezumă licite, ceea ce reprezintă un pas esenţial: în constituţiile tuturor statelor europene averile nu se prezumă licite, cu o singură excepţie, Republica Moldova. Acestui aspect i se adaugă o serie de modificări pe linia combaterii corupţiei şi evaziunii fiscale. Clasa politică se vede brusc ameninţată a-şi pierde nişte privilegii, inclusiv punerea aleşilor neamului la adăpost de braţul legii prin nişte falduri protectoare ale constituţiei.

Reacţiile sunt pe măsură,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 4 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 5 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 9 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 11 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 10 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 6 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Un violoncelist celebru, nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada i-a refuzat îmbarcarea cu violoncelul / Cât valorează instrumentul muzical

HotNews acum 3 ore
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum 3 ore
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 10 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

UPDATE - Primăria Sector 4 a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că va avea loc un ”incident” la Club B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi” / Incidentul nu se confirmă - AUDIO

News.ro acum 4 ore
Primăria Sector 4 anunţă, vineri seară, că a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că, în 30 de minute, se va produce un ”incident” la Cluj B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi”. Apelul preciz

Vremea

București
acum

sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

-3°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/7°
mar.

6°/12°
Constanta
acum

-5°
sâm.

-5°/6°
dum.

3°/7°
lun.

2°/6°
mar.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°
mar.

4°/9°