Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ne aşteaptă maxime de 33 de grade, însă de vineri se întorc ploile torenţiale

Publicat in Cotidianul, miercuri 8 iunie 2011 ·

Cald miercuri, în toată ţara, cu maxime şi de 33 de grade, însă peste vestul ţării ajung nori grei din care va ploua serios, iar vântul prinde şi el putere. Aversele, care miercuri se arată doar în regiunile vestice, de joi acoperă toată ţara. Vorbim de ploi torenţiale, de vânt, descărcări electrice şi grindină, fenomene care vor mai tempera şi avântul maximelor. Din păcate această tendinţă a vremii se păstrează şi în weekend.

Meteorologii anunţă pentru miercuri o vreme deosebit de caldă, cu maxime de la 25 până la 33 de grade, valoare nu departe de pragul de caniculă. Dar, deşi temperaturile sunt peste normă şi cu 6-7 grade, ploile nu lipsesc din peisajul meteo al zilei. În regiunile vestice vin averse mai ales în partea a doua a zilei, când aşteptăm şi descărcări electrice, dar şi de rafale de vânt. În celelalte regiuni însă ploile sunt posibile doar pe ici pe colo şi nu vor ţine agenda zilei.

Dogoarea soarelui nu se lasă miercuri îmblânzită de nici un alt fenomen meteo în Bucureşti. Norii de pe cerul Capitalei nu lasă ploi, vântul abia dacă adie, iar maxima atinge nu mai puţin de 30 de grade. Presiunea atmosferică nu este cu mult sub valoarea considerată confortabilă dar scade uşor de la 755 mm coloană de mercur.

Temperaturile depăşesc norma şi la munte. Dar, deşi ziua a început cu mult soare pe creste, după masă sunt şanse mari ca ploile să cuprindă Carpaţii Occidentali şi vestul Meridinalilor. Aici, mai ales seara, dar şi în noapte care vine, aversele vor veni cu fulgere şi tunete, dar şi cu vânt susţinut. Ploile vor avea caracter torenţial şi nu este exclus să cadă grindină.

Turiştii aflaţi la malul mării au toate motivele să se bucure de o zi perfectă de plajă. Soarele este nederanjat de nori, briza îndulceşte cele 25-26 de grade din aer, iar apa mării îşi menţine temperatura la 22-24 de grade, valoare cât se poate de plăcută pentru o

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Diplomat român declarat persona non grata în Rusia. Reacția MAE după ce Moscova a recunoscut că este vorba de răzbunare

Ziare.com acum 47 minute
Un diplomat român de la Ambasada României din Moscova a fost declarat persona non grata. Ministerul Afacerilor Externe a reacționat rapid miercuri, 3 iulie, dar autoritățile din Rusia anunță pe site-ul MAE rusesc că gestul vizează o răzbunare pentru

Au fost afișate rezultatele la Evaluarea Națională 2024. Doi elevi din județul Constanța, cu media 10! Verifică AICI ce medie ai obținut!

Ziua Constanta acum 21 minute
Comunicarea rezultatelor obținute la Evaliuarea națională 2024 se face anonimizat prin coduri individuale, care înlocuiesc numele și prenumele, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro. Contestațiile pot fi depuse la centrele de

Grindeanu: Circulația pe Valea Oltului va fi închisă timp de o lună pe timpul zilei

HotNews acum 52 minute
Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor a anunțat miercuri că traficul pe Valea Oltului va fi închis timp de o lună, începând din 8 iulie până în 9 august, pe timp de zi, iar șoferilor le vor fi recomandate rute ocolitoare. În zonă se vor face lu

UPDATE - Medic de la Spitalul Fundeni, acuzat că a ameninţat un şofer cu pistolul în urma unui conflict în trafic / Precizările unităţii sanitare

News.ro acum o ora
Un medic de la Spitalul Fundeni este acuzat că a ameninţat un şofer cu pistolul în urma unui conflict în trafic şi că a încercat să fugă în momentul în care i s-a solicitat să permită să-i fie controlat autoturismul, precum şi un control corporal, d

MAE Uragan de categoria 5 în Statele Unite Mexicane, Belize, Republica Guatemala, Republica Hondu

Ziua Constanta acum 2 ore
3 iulie 2024 Atenționare de călătorie Uragan de categoria 5 în Statele Unite Mexicane, Belize, Republica Guatemala, Republica Honduras Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să c

Un român a fost arestat în Grecia: e acuzat că a provocat un incendiu

Wall-Street.ro acum 2 ore
Autoritățile elene au arestat un român de 38 de ani, acuzat că a provocat un incendiu în Rafina, estul regiunii Attica. Acesta neagă acuzațiile și precizează că dorea de fapt să stingă incendiul, conform publicației ekathimerini.com. Românul nu este

Turcan: Adevărul este că alegerile prezidenţiale nu se puteau desfăşura altfel decât la termen

Mediafax acum 47 minute
Adevărul este că alegerile prezidenţiale nu se puteau desfăşura altfel decât la termen, spune Raluca Turcan, ministrul Culturii. „Agitaţia din jurul acestui subiect ar fi fost demnă de o cauză mai bună sau poate de o temă mai apropiată de agenda oam

Cod galben de inundaţii pe râuri din 22 de judeţe

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Mureş (judeţele: Harghita, Bistriţa Năsăud şi Mureş), Târnava Mică (judeţele: Harghita, Mureş şi Alba), Târnava Mare (judeţele: Ha

Ligia Deca: În acest moment, în continuare, generaţia care va intra la liceu în 2025-2026 începe pe programe noi, cu manuale noi şi cu profesori formaţi

News.ro acum o ora
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, anunţă că la începutul anului şcolar viitor vor fi supuse dezbaterii publice planurile-cadru pentru învăţământul liceal începând cu anul şcolar 2025-2026. „În acest moment, în continuare, generaţia care va intra la l

CNAIR: Podul Giurgiu-Ruse se va închide timp de două luni, începând din 9 iulie

HotNews acum 38 minute
„Am avut mai multe discuții cu partenerii bulgari. Dânșii consideră necesari ca să înceapă închiderea totală a părții administrate de ei din 9 iulie, dacă nu mă înșel, lucru care creează un mare inconvenient traficului de marfă și turistic care se r

Vremea

București
acum

24°
mie.

19°/25°
joi

17°/28°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/33°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/19°
joi

14°/23°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/30°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/28°
joi

18°/26°
vin.

20°/29°
sâm.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/21°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°