Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce scrie într-o scrisoare confidențială a unui oficial neamț: Grecia va da faliment

Publicat in Capital, miercuri 8 iunie 2011 ·

Ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble este de părere că falimentul Greciei este iminent, potrivit unei scrisori \"scurse\" în presă, în care acesta argumentează necesitatea restructurării datoriei statului elen, relatează miercuri EUObserver.

"Ne aflăm în faţa riscului real al unui faliment total în interiorul zonei euro", a afirmat Schaeuble în scrisoarea adresată preşedintelui Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, "scursă" în presa germană. În cel mai explicit limbaj folosit până acum de un oficial european, ministrul german a făcut apel la un ajutor suplimentar pentru Grecia, adăugând că băncile private ar trebui să participe la costul 'salvării' Atenei.

Potrivit EUObserver, statele membre şi oficiali ai UE ar lucra în prezent la detaliile unui al doilea plan de salvare pentru Grecia, pe lângă cel în valoare de 110 miliarde de euro de anul trecut, ale cărui costuri totale ar urma să ajungă în jurul valorii de 60 de miliarde de euro.

Se aşteaptă ca miniştrii de finanţe comunitari să ajungă la un acord pe această temă la 20 iunie, cu doar trei zile înainte de Consiliul European, în condiţiile în care Schaeuble sugerează că creditorii privaţi ar trebui obligaţi să mai aştepte încă şapte ani înainte de a-şi primi înapoi împrumuturile acordate Greciei.

'Orice înţelegere convenită la 20 iunie trebuie să includă un mandat clar - oferit Greciei posibil împreună cu FMI - de a iniţia procesul de implicare a deţinătorilor de obligaţiuni greceşti. Acest proces trebuie să conducă la o contribuţie cuantificabilă şi substanţială a deţinătorilor de obligaţiuni la efortul de sprijin', se precizează în scrisoare.

'Modalitatea optimă de a atinge un astfel de obiectiv o reprezintă un schimb de obligaţiuni (bond swap) care să conducă la o prelungire a termenului obligaţiunilor suverane greceşti neplăti

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 7 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

„Medaliile deteriorate” de la Jocurile Olimpice Paris 2024 vor fi înlocuite, anunţă CIO

News.ro acum 8 ore
„Medaliile deteriorate” de la Jocurile Olimpice Paris 2024, fabricate de Monnaie de Paris, «vor fi înlocuite sistematic», a declarat luni Comitetul Internaţional Olimpic pentru AFP,, după ce site-ul La Lettre a relatat că «peste 100» de medalii au f

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 10 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°