* panarame, imbecili, impertinenţi şi chiori au fost o parte din epitetele cu care au fost catalogaţi redactorii "fiţuicilor" brăilene * Gheorghe Bunea Stancu s-a dat din nou în spectacol, insultând şi ameninţând reprezentanţii presei
Ieşire încărcată de insulte şi calomnii la adresa jurnaliştilor brăileni, la sfârşitul săptămânii trecute, în conferinţa de presă a Partidului Social Democrat. Gheorghe Bunea Stancu, liderul filialei brăilene a PSD şi preşedinte al Consiliului Judeţean, a răbufnit din nou, transformând întâlnirea cu presa într-un circ grotesc.
Supărat pe faptul că "fiţuicile" din Brăila nu i-au recunoscut meritele de principal organizator al Festivalului de Muzică Uşoară "George Grigoriu", Stancu a declanşat un atac furibund la adresa presei brăilene. Panarame, imbecili, impertinenţi şi chiori, acestea au fost doar o parte din epitetele adresate jurnaliştilor brăileni. Redactorii noului săptămânal "Viaţa Brăilei" au fost de data asta ţinta principală a liderului PSD, însă nu au scăpat de tirul acuzator nici reprezentanţii Expres TV, cameramanul postului de televiziune fiind judecat după înfăţişare ca fiind lipsit de seriozitate. "După faţă nu prea-mi pari serios", i-a spus Stancu operatorului TV, asta după ce i-a acuzat pe jurnalişti că vor răul judeţului şi că se vând unor "puţoi care au venit să revoluţioneze Brăila".
"Se pricepe la stat cu sânii la soare, să o pipăie primarii", a mai spus Stancu despre una dintre ziaristele brăilene, pe care a catalogat-o ca fiind imbecilă şi impertinentă. El i-a ameninţat apoi pe ziarişti cu retragerea acreditărilor, sub privirile complice ale colegului său de partid, consilierul local Doru Damian.
Reamintim faptul că în urma jignirilor şi ameninţărilor repetate la adresa jurnaliştilor cotidianului nostru, reprezentanţii "Obiectiv - Vocea Brăilei" nu mai participă la conferinţele de presă o