Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contrapropunerile USL la revizuirea Constituţiei: Numărul de parlamentari, sub zodia natalităţii

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 8 iunie 2011 ·

Bicameralism şi 325 de parlamentari aleşi într-un singur tur, numărul senatorilor şi deputaţilor în strictă interdependenţă cu scăderea sau creşterea populaţiei, pierderea mandatului pentru acel parlamentar care pleacă la o altă formaţiune politică alta decât cea pe listele căruia a fost ales, grupuri parlamentare formate din minimum cinci senatori şi zece deputaţi ai unui partid, sunt contrapropunerile USL la proiectul de revizuire a Constituţiei. Ele vor fi supuse analizei şi dezbaterii Parlamentului în viitorul apropiat sub forma unui pachet cu patru legi. Sursa: CODRIN PRISECARU

Un deputat ar trebui ales de 100.000 de cetăţeni, nu de 75.000 cum se întâmplă în prezent, propune USL. Aceeaşi propunere de lege ar urma să prevadă creşterea normei de reprezentare de la 150.000 la 200.000 pentru alegerea unui senator. Luând în considerare datele ultimului recensământ, PSD şi PNL se pronunţă pentru un legislativ bicameral format din 325 de membri.

"În propunere avem crescută norma de reprezentare, astfel încât un deputat să reprezinte 100.000 de cetăţeni, iar un senator - 200.000 de cetăţeni. Astfel, Senatul va avea 109 membri, cu 28 mai puţin, iar Camera Deputaţilor 216 membri", a explicat liderul social-democrat, Victor Ponta, subliniind că principiul pe care se construieşte numărul de aleşi ţine de norma de reprezentare şi nu de impunerea unei cifre, cum este cea de 300 propusă de preşedintele Traian Băsescu.

Norma de reprezentare crescută la norma minimă din UE

Pornind de la aceste considerente, numărul de senatori şi deputaţi nu va fi bătut în cuie, putând să scadă sau să crească în funcţie de evoluţia populaţiei cuantificată la viitoarele referendumuri. Dacă populaţia va scădea, atunci numărul de aleşi va scădea implicit.

Ponta a admis că cifrele de reprezentare propuse constituie ‘o normă acceptabilă, dar mini

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 35 minute
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 3 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Ninsori abundente în Africa de Sud. În unele zone zăpada are doi metri şi drumurile sunt blocate

Mediafax acum 26 minute
Mai multe drumuri din Africa de Sud, înclusiv una dintre principalele autostrăzi ale ţării, sunt blocate din cauza ninsorile abundente. În unele zone zăpada are doi metri. Este vorba despre un fenomen rar, mai ales în ceea ce priveşte intensitatea s

Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor cu rază scurtă de acţiune livrate Rusiei - surse

News.ro acum 2 ore
Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor balistice cu rază scurtă de acţiune în legătură cu care Washingtonul a acuzat săptămâna trecută Teheranul că le-a livrat Rusiei pentru a le utiliza împotriva Ucrainei, potrivit a trei surse care

Consilier al guvernatorului BNR, despre criptomonede: „Bogăția asta vine numai de la cei care pierd”

HotNews acum o ora
Economistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, a vorbit, la Digi24, despre mirajul îmbogăţirii în urma investiţiilor în criptomonede, el arătând că într-un astfel de sistem, pentru ca unii să se îmbogăţească, a

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 3 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Rusia și China au început exerciții navale comune în Marea Japoniei

Libertatea acum 48 minute
Rusia și China au demarat, sâmbătă, exerciții navale comune în Marea Japoniei, potrivit agenției Reuters, care citează informații furnizate de flota rusă din Pacific.

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 7 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Klaus IOHANNIS pleacă la New York / Președintele va susține ultimul discurs în plenul Adunării Generale a ONU

Gandul acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, va susține un discurs în plenul Adunării Generale a ONU, miercuri, 25 septembrie, anunță Administrația Prezidențială. Tema centrală a celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°