Cotidianul.ro își invită cititorii la o reîntâlnire cu “epoca de aur”. Cu amendamentul că nu vă vom prezenta aspecte din perioada anilor 70-80, ci de acum două zile.
Zilele Petroșaniului 2011, antrenament pentru alegerile locale din 2012
Săptămâna trecută capitala Văii Jiului, Petroșaniul, și-a serbat zilele orașului. Nimic deosebit până aici, pentru că, se știe, după 1990, sărbătorile zilelor orașelor sau comunelor au devenit manifestări tradiționale. Deosebit este altceva. Și anume faptul că în Petroșani, această sărbătoare a fost devansată în 2011 cu trei luni!!, deși cele 9 ediții anterioare s-au desfășurat în prima decadă a lunii septembrie. De ce manifestarea a fost adusă la începutul lunii iunie, nu este greu de ghicit. Pentru ca să se “păstreze” data și în 2012, adică exact în perioada fierbinte a alegerilor locale și să-i dea posibilitatea primarului în funcție, Tiberiu Iacob Ridzi, să-și încheie “en fanfare” și din bani publici campania electorală. Ceea ce nu-i va fi greu de loc, și nu doar pentru că manifestarea Zilele Municipiului Petroșani este finanțată din bani publici, ci și pentru că presa locală îi va fi alături și-l va ridica în slăvi, chiar mai mult decât o făceau cu prim-secretarii PCR, oficiosul local “Steagul Roșu” și organul de presă al județenei PCR Hunedoara, “Drumul Socialismului”.
“Fiul primarului a luat contact cu miile de petroșăneni”
Și pentru a demonstra că nu exagerăm de loc, vă prezentăm ample pasaje din reportajul apărut în “Jurnalul Văii Jiului” sub semnătura lui Alexandru Ionescu și Nicu Tașcă, ultimul mai având un job, cel de purtător de cuvânt al …Primăriei Municipiului Petroșani.
“Cea de-a X-a a Zilelor Municipiului Petroşani a fost cea mai reuşită petrecere de gen din ultimii ani. Deşi prima din acest an, sărbătoarea Petroşaniului poate fi cu uşurinţă denumită evenimentul anului. Celorlalte admi