Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călăraşi: Ucigaşul Luminiţei Chevici, încă 30 de zile de arest

Publicat in Adevarul, miercuri 8 iunie 2011 ·

Judecătorii au admis prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare pentru Constantin Fieraru, bărbatul care a terorizat timp de mai multe luni femeile din oraş. El este acuzat de tâlhărirea şi înjunghierea Luminiţei Chevici, tânăra sfârşind pe patul spitalului după aproximativ două luni de comă.

Constantin Fieraru (32 de ani) va mai sta după gratii încă 30 de zile, deoarece nu au fost întocmite toate documentele pentru ca dosarul în care este acuzat de omor şi tentativă de omor să fie trimis în instanţă. Acesta, dacă va fi găsit vinovat, are toate şansele să fie condamnat la 25 de ani de închisoare.

„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi. Dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului Fieraru Constantin pentru 30 de zile, de la 11 iunie 2011 la 10 iulie 2011”, a fost decizia luată de judecători ieri.

Citiţi şi: Constantin Fieraru, agresorul Luminiţei Chevici, din nou la locul faptei

Atacatorul de pe stradă, capturat în urma unui apel anonim la 112

Familia Luminiţei Chevici nu este convinsă că a fost prins ucigaşul

EXCLUSIV Atacatorul de pe stradă era maniac sexual

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi aceste emailuri!

Botosani News acum 2 ore
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare. Agenţia Naţio

Volodimir Zelenski cere ca legea marţială şi mobilizarea generală să fie prelungite până în august

News.ro acum o ora
Ucraina nu pare să se aştepte la o încetare a ostilităţilor prea curând, în ciuda cuvintelor optimiste ale emisarului american Steve Witkoff, care s-a întâlnit vineri cu Vladimir Putin la Moscova. Preşedintele Volodimir Zelenski a depus marţi în Rad

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 5 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Prietenul lui Antonescu: Crin a fost singurul în care am avut încredere și i-am spus că plec. Este un om INTEGRU

Gandul acum o ora
„Crin Antonescu a fost singura persoană în care am avut încredere să mă destăinui înainte de a pleca” din țară, spune Ștefan Costache, prietenul fostului lider al PNL, fugit din țară în 1987. Într-o intervenție la Antena 3 CNN, acesta povestește că

O placa de tavan fals s-a desprins în timpul unei operații, la Institutul Marius Nasta

HotNews acum 5 ore
O placă din tavanul fals al unei săli de operaţii a Institutului „Marius Nasta” din București s-a desprins în timpul unei intervenţii chirurgicale, relatează News.ro. Pacientul și personalul medical nu au fost în pericol, spun reprezentanții spitalu

Sute de funcționari publici, concediați în Georgia pentru că au participat la manifestațiile pro-UE. Premierul Kobahidze: „O autoepurare”

HotNews acum 2 ore
Puterea din Georgia a concediat aproximativ 700 de funcţionari publici pentru că au sprijinit manifestaţiile pro-Uniunea Europeană care au avut loc începând de la sfârşitul anului trecut, potrivit filialei locale a organizaţiei anticorupţie Transpar

„Stegarul dac”, tentativă de a intra cu forța în Palatul Cotroceni. A fost oprit și amendat

HotNews acum 2 ore
Protestatarul Cezar Avrămuţă, cunoscut în spaţiul public ca „Stegarul dac”, a fost amendat marţi cu 1.000 de lei, după ce a părăsit locul unde se desfăşura un protest în faţa Palatului Cotroceni şi a alergat spre intrarea sediului. „Astăzi, în jurul

Vizită neanunțată a șefului NATO, Mark Rutte, la Odesa: „Sprijinul pentru Ucraina este neclintit”

Adevarul acum 3 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a făcut marți, 15 aprilie o vizită neanunțată în orașul Odesa, unde s-a întâlnit cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Cu această ocazie, Rutte a reafirmat sprijinul ferm al NATO pentru Ucraina, în con

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 5 ore
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

Vremea

București
acum

11°
mar.

8°/14°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mar.

8°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

mar.

5°/15°
mie.

10°/13°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

10°/24°
joi

11°/24°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/20°
mie.

11°/23°
joi

13°/26°
vin.

14°/20°