Într-o lume suferindă, unde legi aberante grăbesc selecţia naturală a muritorilor de rând, se mai întâmplă şi minuni. Credeam că nu mă mai surprinde nimic. Am digerat tăierile salariale, diminuarea pensiilor. Am trecut peste cea mai lungă iarnă din istoria mea în care centrala de cartier m-a lăsat- pe nedrept- fără căldură şi apă caldă în apartament. Am vrut programare la medicul de familie şi până să-mi vină rândul m-am vindecat. Şi după toate astea, ministrul Sănătăţii a reuşit să mă uimească! Recunosc, nu din prima! Am înţeles că sunt unele spitale care se numesc aşa, dar nu ajung nici măcar la nivelul unui dispensar comunal. Dar ce să zicem de Institutul Inimii? A fost îndelung dezbătut subiectul, nu intru în detalii. Că se fac case de bătrâni, e şi asta de înţeles. Suntem, o naţiune îmbătrânită! La casa de bătrâni te înrolezi cu pensioara ta, atât cât mai rămâne din ea după tăieri şi contribui la bunul mers la sănătăţii cu bănuţii tăi! Viaţă lungă să ai ca să poţi cotiza! Că s-au redus numărul de paturi din spitalele care au mai rămas? Nu prea e de înţeles! Că stau bolnavii câte opt în saloane, dacă au norocul să prindă un loc şi nu îşi spun rugăciunile pe targa uitată pe coridor! Dar se poate explica şi această măsură! Medici puţini, fonduri de asemenea. Bolnavul oricum nu se poate interna numai dacă dă semne că a aranjat deja cu Sf. Petru că nu mai are mult şi urmează Marea Trecere! Febră cinci zile la rând? Comă? Altfel nu se discută! Şi dacă nici aceste măsuri aberante nu au fost de ajuns, au urmat medicii de familie care nu au semnat contractul cadru- e de înţeles- şi drept urmare farmaciştii (care de doi ani de zile ne anunţă cu afişele lipite pe geam de câte zeci sau sute de zile nu au fost plătite de Casele de Sănătate), nici ei nu au mai eliberat reţetele gratuite sau compensate! Un lanţ al slăbiciunilor cum nu se mai poate mai interesant!

Şi