Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de miercuri, ora 20.00 şi până joi, ora 12.00, în jumătatea de vest a ţării vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25 de litri pe metru pătrat şi "punctiform" 50 de litri pe metru pătrat.
Judeţele care de miercuri seară vor fi sub avertizarea cod galben de ploi şi furtuni sunt: Teleorman, Olt, Dolj, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Hunedoara, Sibiu, Alba, Mureş, Cluj, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud. Meteorologii precizează că joi va fi actualizată atenţionarea, urmând să fie vizate în special regiunile nordice, estice şi centrale.