Raportul europarlamentarului Carlos Coelho privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen a fost adoptat, miercuri, de plenul Parlamentului European, cu 487 voturi “pentru”, 77 de voturi “împotrivă” şi 29 abţineri, scrie Mediafax. Dezbaterea raportului întocmit de europarlamentarul PPE, Carlos Coelho, a avut loc marţi seară în plenul PE, reunit la Strasbourg, iar votul pozitiv a fost anticipat de preşedintele de şedinţă, vicepreşedintele PE Stavros Lambrinidis, care la finalul discuţiilor a adresat anticipat “calde felicitări” României şi Bulgariei pentru reunşită.
Raportul eurodeputatului portughez, votat la 2 mai în Comisia de specialitate – LIBE – a PE, este favorabil integrării celor două state.
Ultimul cuvânt în privinţa aderării îl vor avea cele 25 de state membre ale Spaţiului Schengen, care trebuie să aprobe în unanimitate.
Raportul va fi dezbătut joi în Consiliul JAI.
Majoritatea celor peste 40 de eurodeputaţi care au luat cuvântul, marţi seară, în dezbaterea care s-a desfăşurat în plenul PE, s-au pronunţat în favoarea aderării celor două state la Spaţiul Schengen. Europarlamentarii au susţinut că ambele state au depus eforturi majore pentru îndeplinirea criteriilor de aderare, subliniind în acelaşi timp că cele două ţări sunt pregătite tehnic pentru integrare.
Au fost şi eurodeputaţi care s-au pronunţat categoric împotriva aderării celor două state la Spaţiul Schengen.Este vorba despre eurodeputaţi ai grupului Europe of Freedom and Democracy (EFD), dar şi neafiliaţi. Astfel, italianul Mario Borghezio, membru al EFD, a vorbit despre riscurile “infiltrării prin România şi Bulgaria a unor persoane nedorite care ar putea pune sub ameninţare securitatea statelor membre”.
“Sugerez suspendarea procesului de aderare a României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen pe baza principiului precauţiei”, a mai spus el, reclamând