Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nouă minori, cercetaţi pentru tâlhărie

Publicat in Adevarul, miercuri 8 iunie 2011 ·

Poliţiştii braşoveni au identificat trei grupuri de minori, cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, care operau pe raza municipiului Braşov.

Cei nouă minori tâlhăreau persoanele în vârstă sau pe cele cu dizabiltăţi, folosind acelaşi mod de operare. Aceştia se apropiau de viitoarele „victime" sub pretextul cerşitului, iar apoi le urmăreau până în faţa locuinţelor, unde le deposedau prin violenţă de genţi sau portofele.

Unul dintre grupuri era alcătuit din trei copii, din satul Zizin, doi de 12 ani, iar cel de-al treilea de 14 ani. Aceştia sunt suspecţi în cazul a patru tâlhării, comise în perioada aprilie-iunie, asupra unor femei, cu vârste cuprinse între 71 şi 83 de ani.

Alţi trei tineri din Săcele, cu vârste de 12, 13 şi 14 ani, sunt cercetaţi pentru o tâlhărie comisă asupra unui bătrân de 70 de ani, iar alţi trei minori, de 12, 14 şi 15 ani, sunt suspectaţi că l-ar fi deposedat pe un tânăr de 24 de ani, cu handicap, de un telefon mobil.

„Trei dintre minori au fost internați într-un centru de plasament, iar minorii cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani vor fi prezentați Serviciului Medicină Legală Brașov, pentru stabilirea discernământului", a declarat comisar-şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou incident în Marea Baltică. Cel puțin un cablu submarin care leagă Suedia şi Letonia a fost avariat

Ziare.com acum 36 minute
Premierul suedez Ulf Kristersson a anunțat duminică, 26 ianuarie, că cel puţin un cablu submarin de date care leagă Suedia şi Letonia a fost avariat, un nou incident care intervine după o serie de incidente de acest fel la Marea Baltică. ”Informaţii

Burduja: Furtul tezaurului dacic din Olanda este o ruşine internaţională/ Trebuie să aflăm dacă furtul a fost orchestrat pentru a manipula filonul naţionalist în prag de alegeri

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, se întreabă cum a fost posibil ca, într-un muzeu dintr-o ţară europeană, în 2025, hoţii să pătrundă cu explozibili şi să fure piese de patrimoniu de nepreţuit, fără ca muzeul să asigure paza umană şi fă

Primele detalii despre autorii jafului tezaurului dacic. Ziar olandez: Hoţii ar fi fugit în Germania / Poliţia olandeză suspectează implicarea unor români

Mediafax acum o ora
Autorii jafului tezaurului dacic de la Muzeul Drents din Olanda încă nu au fost identificaţi de autorităţi. Cu toate acestea, poliţiştii olandezi au anunţat că au primit peste 50 de ponturi şi că le analizează cu atenţie. Acum, există informaţii pot

Alegeri prezidenţiale Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva validării candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, în cadrul Consiliului Național al PNL. Deputatul PNL Florin Roman a votat duminică, la Consiliul Naţional al PNL, împotriva validării candidatu

Cum este prezentat furtul tezaurului dacic în presa din Olanda. „Orice copil din România învaţă despre coiful de la Coţofeneşti la şcoală”

Ziare.com acum 2 ore
Presa din Ţările de Jos scrie despre importanţa pentru români a obiectelor de tezaur furate din muzeul Drents din Assen, citând români aflaţi în Olanda „Este devastator”, a povestit o jurnalistă româncă pentru colegii săi olandezi, în timp ce un rom

Superliga: Sepsi OSK – Oţelul Galaţi 2-0

News.ro acum 55 minute
Echipa Sepsi OSK a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Oţelul Galaţi, în etapa a 23-a din Superligă. La Sf. Gheorghe, gazdele au avut primele două mari ocazii ale meciului, prin Marius Coman, în minutul 22, şi Cosmin Matei, şapte m

Meta testează introducerea reclamelor pe platforma Threads, care a depăşit 300 de milioane de utilizatori activi lunar

News.ro acum 39 minute
Meta Platforms va începe să testeze afişarea reclamelor pe platforma sa de socializare Threads, colaborând cu câteva branduri din SUA şi Japonia, a anunţat compania vineri, în timp ce aplicaţia a ajuns la peste 300 de milioane de utilizatori activi

Premier League: Tottenham a pierdut al patrulea meci consecutiv, 1-2 cu Leicester City. Radu Drăguşin a fost integralist

News.ro acum o ora
Echipa engleză Leicester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-1, formaţia londoneză Tottenham Hotspur, în etapa a 23-a din Premier League. Tottenham, pentru care fundaşul român Radu Drăguşin a fost integralist, a deschis scorul în minutul 33

Burduja, despre eventuala achiziţie a E-ON Furnizare de către o companie maghiară: Legăturile MVM cu Federaţia Rusă sunt evidente / Îşi rezerva dreptul să vândă acţiunile unor entităţi terţe din afara UE

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a prezentat câteva argumente pentru care se opune ca E-ON Furnizare să fie achiziţionată de compania MVM din Ungaria şi a precizat că legăturile dintre acestea companie şi Federaţia Rusă sunt evidente, din date

Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol rămâne în închisoare, inculpat de ”insurecţie”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol, vizat de o procedură de destituire după o impunere efemeră a legii marţiale, a fost inculpat duminică cu privire la faptul a condus o ”insurecţie” şi rămâne în detenţie, relatează AFP. Procurorii îns

Vremea

București
acum

dum.

4°/10°
lun.

5°/13°
mar.

7°/14°
mie.

8°/15°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
mar.

6°/14°
mie.

6°/14°
Constanta
acum

dum.

4°/9°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
mie.

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/8°
lun.

3°/12°
mar.

5°/14°
mie.

7°/13°
Timisoara
acum

dum.

3°/11°
lun.

4°/14°
mar.

8°/16°
mie.

9°/13°