Cât de mult a evoluat clasa politică din România din 1990 până azi se vede din faptul că, în ultimii 21 de ani, nu a fost campanie electorală în care să nu se dezbată pericolul ca maghiarii să ne fure Ardealul.

Oficial, România se luptă să desfiinţeze graniţa cu Ungaria, în câţiva ani o să avem monedă comună şi, potrivit reglementărilor europene, cetăţenii unguri vor putea cumpăra pământ ardelenesc fără nici un fel de restricţii. Iar românii vor putea să se mute în pusta ungară – dacă doresc, bineînţeles. Şi totuşi, nu este an în care politicienii români să nu spărie babele din fundul Moldovei cu ameninţarea că horthyştii vor să pună laba pe sfânta noastră Transilvanie. Interesant este că, la începutul anilor 90, cei de la PRM, PUNR şi PSD erau cei care strângeau voturi dându-se drept mari patrioţi. Acum, în fruntea celor care luptă cu pastorul Tokes se află un partid care-şi spune "liberal" şi care, în teorie, ar trebui să se opună tiraniei majorităţii şi să promoveze drepturile minorităţilor.

Şi, de fapt, care-i problema cu Ţinutul Secuiesc? Să facem un exerciţiu de imaginaţie: plecaţi în vacanţă în Franţa şi, în loc să descoperiţi Alsacia, ajungeţi într-o regiune denumită în mod tembel "Nord-Est". De ce ar fi denumită astfel? De teamă ca nu cumva nemţii să revendice vechiul "Elsass" – denumirea germană a Alsaciei. Asta au făcut politicienii români: pentru ca nu cumva minoritatea maghiară să se grupeze şi să deţină majoritatea într-una din regiunile de dezvoltare au plasat Harghita şi Covasna alături de judeţele Alba, Braşov şi Sibiu. Şi au denumit această asociere forţată "Agenţia pentru Dezvoltare Centru". Invocând pericolul unguresc, România a organizat regiunile de dezvoltare pe criterii politice, fără să încerce să reconsituie, aşa cum era firesc, zonele istorice. Arad, Caraş-Severin şi Timişoara, în loc să formeze o regiune denumită Ba