Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci ani de excelenţă în educaţie la Liceul Lauder

Publicat in Curierul, miercuri 8 iunie 2011 ·

Complexul educaţional Lauder Reut a celebrat, ieri, cinci ani de cursuri de diplomaţie, media şi business

Fundaţia Ronald S. Lauder România, împreună cu Institutul Diplomatic Român (IDR) şi Universitatea Media, au celebrat ieri, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, cinci ani de cursuri de diplomaţie, media şi business la Liceul Lauder Reut.

În cadrul parteneriatului în educaţie, elevii Liceului Lauder-Reut au beneficiat de cursuri extracurriculare de diplomaţie, media şi business, iar ieri a avut loc prezentarea proiectelor finale ale elevilor la aceste cursuri. În urma absolvirii cu brio a cursurilor, secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe, Robert Marius Cazanciuc, le-a înmânat liceenilor diplome de participare la cursurile de diplomaţie.

Aproximativ 50 de elevi ai Liceului Lauder Reut au luat parte la eveniment, iar 35 dintre ei au primit certificate de participare la cursurile de diplomaţie şi media.

Aceste cursuri, împreună cu cele de engleza afacerilor oferite de British Council, constituie o premieră în învăţământul liceal din ţară şi din străinătate. În cadrul cursurilor, elevii îşi pot aprofunda cunoştinţele prin vizite de studiu în Israel, la Parlamentul European şi la Curtea Europeană de Justiţie. "Astăzi (n.r. - ieri) sărbătorim proiectul de sfârşit de an, la catedra de diplomaţie şi de media. Fundaţia Ronald S. Lauder România organizează de cinci ani cursuri de business/media şi diplomaţie, de-a lungul anului, elevii urmează cursuri asistaţi de către profesori şi lectori universitari şi la sfârşit trebuie să pregătească un proiect. Ne bucurăm foarte mult de profilul care a fost ales de şcoală, un profil care e foarte atractiv, de business - media şi diplomaţie şi avem un parteneriat cu British Council, unde copiii urmează cursuri care durează cinci ani de zile şi în urma căruia primesc şi certificatul

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 10 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 5 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 7 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°