Figurile politice la care apeleaza uneori partidele pentru a-si intari popularitatea, a-i convinge pe alegatori ca ariciul nu e un animal, ci un artificiu al adeziunii, dau chix in cele mai multe cazuri.

Transformati in activisti ai paietelor (micile discuri sclipitoare sunt gaurite in mijloc), artistii uita ca au rolul lor pe lume, bine definit, ca sunt chemati sa repare suflete, nu democratii.

Am avut retineri in a-i cataloga pe Irina Loghin sau Ion Dolanescu (RIP) ca apartinand de categoria respectiva, desi nu de putine ori au parut ca picati din Luna pe bancile Parlamentului. Dar cel putin si-au marturisit limitele oarecum rusinati, au realizat singuri ca sunt depasiti de chestiune, au stat in banca lor, si pentru asta, respect!

Nu este si cazul cu Victor Socaciu, devenit cunoscut publicului larg pentru ideea de a interzice subtitrarea filmelor si introducerea dublarii vocilor cu ajutorul unor actori romani, deoarece limba engleza ataca in mod marsav specificul national. Adica faza aia cu branza, viezure, manz.

Inainte ca plenul sa decida, omul nici nu stia ce are in fata. S-a dus la microfon si le-a cerut colegilor din PSD sa nu voteze actul normativ. L-a adus la realitate (culmea!) Roberta Anastase, care i-a demonstrat cu subiect si predicat ca nu are idee cum il cheama si tocmai a dat cu rahat in ventilator: aloo, vezi ca e legea ta!

Asa ca Socaciu a revenit la microfon si nu i s-a citit pe fata ca-i crapa obrazul de rusine. Dimpotriva, a atacat: "ca niste parlamentari romani, si nu ca niste coafeze care nu pot dormi fara vocea lui Marlon Brando (macar daca zicea numele lui Ben Affleck, nu al unui titan al cinematografiei mondiale), va cer sa votati aceasta lege!".

Sunt multi cei care nu au ce cauta in Parlamentul Romaniei, dar din cand in cand cate unul se da in vileag. Si nu numai atat.