Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ovidiu Răchită şi Florin Moldovan, audiaţi într-un dosar de cămătărie

Publicat in Adevarul, miercuri 8 iunie 2011 ·

Cei doi sunt acuzaţi că au dat bani cu camătă şi au ameninţat diferite persoane. În această dimineaţă, principalii suspecţi în cazul crimei de acum şase ani au ajuns din nou în faţa instanţei, acuzaţi de cămătărie.

Florin Moldovan şi Ovidiu Răchită, principalii suspecţi în cazul crimei de acum şase ani, când fiul unui judecător influent a fost găsit fără suflare pe malul Mureşului, au fost prezenţi astăzi la Tribunalul Arad, într-un alt dosar. Cei doi, alături de alţi suspecţi, sunt acuzaţi de cămătărie şi răpire de persoane, infracţiuni de pe urma cărora au reuşit să intre ilegal în posesia unor imobile.

Zeci de interlopi implicaţi

În această dimineaţă, în sala de judecată a Tribunalului Arad s-a aflat pe rol procesul în care mai multe personaje controversate din Arad sunt judecate pentru iniţiere, constituire şi aderare la grup infracţional organizat, şantaj şi lipsire de libertate.

Pe lângă Ovidiu Răchită şi Florin Moldovan, inculpaţi mai sunt şi celebrul Fizidean, Şuteu, „Topa” şi Stăniş, după ce, iniţial, învinovăţite au fost zeci de persoane. Presupuşii păbugubiţi din dosar nu au depus plângeri nici în 2006, atunci când anchetatorii susţin că s-a petrecut fapta, dar nici în prezent nu s-au constituit parte civilă, deşi daunele se estimează la câteva sute de mii de euro. Denunţul a fost făcut anul trecut, tocmai de unul din inculpaţi, Fizidean.

„Nu sunt vinovaţi de acuzaţiile aduse în acest dosar. Răchită şi Moldovan au recunoscut că au dat bani împrumut lui Fizidean, la vremea respectivă, însă totul s-a desfăşurat în mod legal, cu acte încheiate la notar, iar nevinovăţia lor poate fi acum probată în faţa instanţei”, a declarat, în această dimineaţă, Marius Răchită, fratele unuia dintre inculpaţi. Răchită şi Moldovan au dat împrumut o sumă de bani lui Fizidean, iar acesta, la rândul lui, a dat banii la doi oameni de afaceri din oraş.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a câștigat Supercupa României, după 2-1 cu CFR Cluj

HotNews acum 20 minute
FCSB a cucerit Supercupei României la fotbal, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seară, pe Stadionul Steaua din București. Campioana s-a impus prin golurile marcate de Dennis Politic (48) și Risto Radunovic (90+1), în tim

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 40 minute
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Mii de oameni s-au adunat în Zagreb pentru un concert al unui artist naţionalist care vrea să stabilească un record. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

News.ro acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic Thompson, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume, relatează Reuter

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum o ora
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 2 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 2 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 9 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 46 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Accident aviatic în Austria. Patru morți după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni

Adevarul acum o ora
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă într-o zonă împădurită din vestul Austriei, provocând un incendiu care a cuprins pădurea din apropiere. Toate cele patru persoane aflate la bord, cetățeni germani, și-au pierdut viața în accident.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°