Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Badea şi Borcea şi-au aruncat vorbe grele încercînd să aleagă înlocuitorul lui Ando

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 8 iunie 2011 ·

După ce Andone i-a anunţat, telefonic, că nu mai continuă în Ştefan cel Mare, cei doi şefi s-au certat rău de tot întrucît nu cad de acord în privinţa noului antrenor.

Scandal cît "Groapa" de mare: Nicolae Badea şi Cristi Borcea s-au întîlnit aseară ca să stabilească strategia pentru sezonul viitor, dar au sfîrşit prin a se înjura ca la uşa cortului! Scînteia conflictului a reprezentat-o refuzul categoric al lui Ioan Andone de a-i mai pregăti pe roş-albi şi în campionatul 2011-2012. În discuţii telefonice cu ambii conducători, "Fălcosul" s-a plîns, printre altele, de subţirimea lotului, de lipsa banilor pentru achiziţii şi de gravele întîrzieri în ceea ce priveşte achitarea salariilor.

După ce l-au avertizat pe Ando că nu poate rupe unilateral contractul fără să achite o despăgubire, Badea şi Borcea au încercat să cadă de acord în privinţa celui ce-i va succeda pe banca tehnică. Cum primul insistă pentru Liviu Ciobotariu, "e dinamovist adevărat, băiat de caracter, n-are nici cine ştie ce pretenţii", iar al doilea pentru Cosmin Contra, "a demonstrat la Poli că ştie meserie, «răutatea» lui şi foamea de performanţă ar prinde bine echipei", şi nici unul n-a acceptat varianta celuilalt, acţionarii n-au ezitat să urle unul la altul şi să-şi arunce cuvinte extrem de dure. Borcea a propus şi soluţia Contra antrenor - Piţurcă manager, dar n-a fost luat în seamă, ştiute fiind solicitările contractuale uriaşe ale fostului selecţioner. Acelaşi Borcea a plecat ţipînd, după nici o jumătate de oră: "Poate mă retrag definitiv şi vă las de izbelişte!".

Borcea şi Badea colaborează la Dinamo de 15 ani, dar în ultima vreme au viziuni din ce în ce mai diferite în privinţa conducerii clubului

"N-am avut nici o contră cu domnul Borcea, pe nici o temă!" Nicolae Badea, preşedinte CA DinamoÎl pierd pe Lila?

Din lipsă de fonduri, Dinamo poat

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin propune negocieri directe cu Ucraina la Istanbul, dar refuză armistițiul cerut de Occident

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele rus Vladimir Putin a propus duminică negocieri „directe” și „fără condiții prealabile” între Rusia și Ucraina pe 15 mai, la Istanbul, respingând până la aceste discuții orice posibilitate de a institui încetarea focului cerută de Kiev ș

Prognoză ANM: Vreme deosebit de rece pentru această perioadă în următoarele zile, în aproape toată ţara

G4Media acum o ora
Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în următoarele zile, în aproape toată ţara, cu ploi şi vânt, lapoviţă şi ninsoare în zona montană, în timp ce temperaturile minime vor coborî până la două grade Celsius, iar cele maxime vor urca

MAE anunţă reintroducerea controlului la frontierele interne de stat ale Suediei, începând de luni / Cetăţenii români care călătoresc în Suedia să se asigure că deţin un act de identitate valabil

G4Media acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care tranzitează sau intenţionează să se deplaseze în Suedia, că autorităţile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontierele interne de stat în perioada 12 mai – 11 noiembr

Atenționare de călătorie. Suedia reintroduce controalele la frontierele interne până în noiembrie

Adevarul acum 41 minute
Românii care călătoresc în Suedia sunt sfătuiți să aibă mereu la ei un act de identitate valabil, după ce autoritățile suedeze au anunțat reintroducerea controalelor la frontierele interne începând cu 12 mai 2025.

Turcia este pregătită să îşi asume obligaţia de a monitoriza o eventuală încetare a focului în Ucraina

News.ro acum o ora
Turcia este pregătită să îşi asume datoria de a monitoriza o eventuală încetare a focului în Ucraina, le-a spus sâmbătă ministrul turc de externe liderilor din „Coaliţia voinţei” care au avut o discuţie găzduită de Kiev, a declarat o sursă din Minis

Un bărbat condamnat pentru viol a fost executat în Iran

Mediafax acum 3 ore
Autoritățile iraniene au executat duminică un bărbat condamnat pentru violarea unei tinere în provincia Semnan, din nordul țării, a relatat agenția de știri Mizan Online, potrivit Le Figaro. Condamnatul „a fost executat prin spânzurare” după ce au f

Mesajul Simonei Halep, la 3 luni după retragerea din tenis: „Acum e timpul să aflu cine pot fi dincolo de el”

Libertatea acum o ora
Simona Halep a transmis, duminică, 11 mai, într-o postare pe rețelele de socializare, că tenisul a fost pentru ea un mentor, un confident și un prieten apropiat, însă simte că a sosit momentul să descopere cine este dincolo de terenul de joc.

Israelul anunță recuperarea resturilor unui militar ucis în Liban în 1982

Mediafax acum o ora
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat, duminică, faptul că o „operațiune specială” a Mossad-ului a dus la repatrierea rămășițelor sergentului israelian Zvi Feldman, potrivit Le Figaro. Armata a confirmat informația precizând că rămăș

LIVE ORA 18:30 Liverpool - Arsenal, derby în runda 36 din Premier League » Echipele probabile + cote

Gazeta Sporturilor acum o ora
Liverpool și Arsenal se întâlnesc de la 18:30, în runda 36 din Premier League. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și la tv pe Prima Sport 2 și Digi Sport 2. Liverpool Antrenor Arsenal Antrenor

Papa Leon al XIV-lea a celebrat prima liturghie la mormântul Sfântului Petru

Ziua Constanta acum 44 minute
Papa Leon al XIV-lea a celebrat duminică Sfânta Liturghie la mormântul Sfântului Petru, situat în așa-numitele Grote ale Vaticanului din bazilica purtând același nume, a anunțat Sfântul Scaun. Papa Leon al XIV-lea a celebrat duminică Sfânta Liturghi

Vremea

București
acum

19°
dum.

7°/22°
lun.

8°/14°
mar.

10°/16°
mie.

8°/19°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

3°/16°
mar.

5°/15°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
mie.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

dum.

7°/12°
lun.

2°/13°
mar.

3°/15°
mie.

5°/15°
Timisoara
acum

18°
dum.

6°/18°
lun.

3°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°