Vorbim intens de cateva zile despre reorganizarea administrativ teritoriala a Romaniei, cu care, in principiu, sunt perfect de acord.
Sunt vehiculate scenarii, se stie deja ce procedura de adoptare va alege Coalitia (eterna asumare de raspundere, desigur!), sunt avansate tot felul de argumente pentru a sustine necesitatea masurii, de la reducerea birocratiei, la declientelizare, la tunderea baronetului si, nu in utlimul rand, la facilitarea absorbtiei fondurilor europene. Asadar, de toate pentru toti, dupa cum prefera fiecare. Adversarii masurii arunca din nou pe piata teza nationalista si stupida a Tinutului Secuiesc, care, vezi Doamne, ar urma sa devina un fel de stat in stat.
Dar totul e credibil, totul e posibil si in egala masura contestabil, cat timp nu exista inca decat vorbe, fie ale presedintelui, fie ale premierului, ale vreunui politician mai rational sau mai inflamat. In rest, n-am vazut nicio bucatica de hartie scrisa pe acest subiect. Adica, dupa salata aceasta de vorbe, ne vom trezi cu un proiect incropit pe genunchi la Guvern si aruncat in procedura de asumare a rapsunderii, dupa care vom incepe sa descoperim probleme, neclaritati, incoerente.
Vom descoperi adica tot felul de prostii care compromit in cele din urma o reforma care, impunand tot felul de corecturi si carpeli, se va lungi ca o guma de mestecat, cum s-a lungit si reforma salarizarii bugetarilor, nici pana astazi aplicata cu adevarat, sau restructurarea din aparatul bugetar, facuta cu toporul, in urma careia am ramas cu domenii periculos deficitare, cum este Sanatatea, si cu imposiblitatea de a face angajari unde frige buza. De aici si instablitatea legislativa care ii innebuneste pe romani si ii tine departe pe marii investitori, asa cum arata un recent studiu al Comisiei Europene.
De ce? Pentru ca nu respectam niste proceduri consacrate in
