Valentin Ionescu, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti şi preşedinte al Depozitarului Central, se află, de mai bine de o săptămână, într-o situaţie de incompatibilitate, potrivit unei Dispuneri de Măsuri a CNVM care interzice ca membrii Consiliului de Administraţie şi conducătorii unui operator de piaţă să fie şi membri în Consiliul de Administraţie sau conducători ai unui Depozitar Central.
Valentin Ionescu a avut timp până pe 31 mai ca să opteze pentru una dintre cele două funcţii, însă decizia domniei sale se lasă aşteptată, în ciuda mesajelor oficiale şi neoficiale pe care CNVM i le-a transmis că trebuie să demisioneze ori de la Bursă, ori de la Depozitar.
Domnul Ionescu a precizat, ieri, că aşteaptă o clarificare de la CNVM, după care urmează să ia o decizie. În piaţă, circulă zvonuri că reprezentanţii BVB ar fi cerut Comisiei prelungirea datei limită până la care Valentin Ionescu ar trebui să opteze pentru una dintre cele două funcţii pe care le ocupă.
"Aştept şi eu o clarificare de la CNVM, iar apoi o să iau o decizie", a declarat, ieri, Valentin Ionescu, adăugând: "Trebuie să aibă şi Bursa un reprezentant în Consiliul Depozitarului. Este adevărat că membrii Depozitarului sunt aleşi în Adunarea Generală a Bursei, însă, în acest moment, dintre angajaţii BVB, doar eu sunt în conducerea Depozitarului".
Reprezentanţii Bursei de Valori Bucureşti au insistat mereu că trebuie să îşi trimită un reprezentant în conducerea Depozitarului Central, dat fiind că BVB este acţionarul majoritar al societăţii de compensare-decontare, cu o deţinere de 66% din capitalul social.
Octavian Molnar, administrator BVB, consideră că Bursa ar trebui să aibă libertate în administrarea treburilor sale interne, incluzând aici şi trimiterea reprezentanţilor în CA-ul Depozitarului.
"Noi am acceptat ca nici unul dintre administratorii BVB să n