Ministerul Afacerilor Externe a găzduit lansarea unui volum inedit, într-o sală cu oameni de spirit interesaţi de incredibila evoluţie a unui filolog, Lilian Zamfiroiu – cu o experienţă notabilă la Ministerul Apărării Naţionale, unde practic a rescris manuscrisul cărţii atribuite ulterior unui ministru rezervat în relaţiile cu presa – devenit apoi diplomat şi, nu în cele din urmă, un tenace cercetător al unor arhive străine, pentru lucrarea sa de doctorat, în istorie.
Ambasadorul Nicolae Manolescu, cunoscutul critic literar, cel ce a lucrat la Paris, o vreme, cu diplomatul Zamfiroiu, a condus cu aplomb şi umor fin lansarea volumului tipărit de Editura Tritonic:”Relaţii diplomatice româno-italiene 1918-1940.” Acest tom fiind expresia publică a tezei de doctorat, cu aceeaşi temă, susţinută anterior de Lilian Zamfiroiu.
Savoarea spirituală a acestui eveniment – altfel normal la un minister care capacitează conaţionali cu evoluţii profesionale ascendente -, a constat în confesiunile celor ce au citit cartea cu lupa specialistului în domeniu sau au căutat esenţa unui demers deloc neglijabil.
Unele dintre aceste momente au fost provocate, cu surâsul pe buze, chiar de Nicolae Manolescu, care a avertizat sala, mai în glumă, mai în serios, că într-una din zilele de lucru, de la ambasada României la Paris, i-a spus mai tânărului său coleg, cu simpatie:”Nu cred că o să scrii vreodată această carte.”
Cuvinte care au pus jar pe focul creativităţii unei firi sensibile, receptivă la sensul fiecărui mesaj, cu atât mai şocant cu cât era emis de unul dintre mentorii săi.
Ce a urmat? Diplomatul din Paris s-a deplasat, de câteva ori, la arhivele diplomatice de la Roma, unde a studiat meticulos documente originale, în care adevărul relaţiilor sinusoidale româno-italiene este înscris aşa cum a fost. Cu acea exactitate diplomatică specifică unor profesionişti
