Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderii AIE îl susţin pe Dorin Chirtoacă pentru Primăria Chişinău

Publicat in Jurnalul, miercuri 8 iunie 2011 ·

Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană vor semna o declaraţie comună privind susţinerea liberalului Dorin Chirtoacă pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor pentru Primăria Chişinău şi vor realiza un spot electoral pentru campania acestuia, informează Info-Prim Neo, în pagina electronică.

"O bună parte dintre eforturi vor fi canalizate pe organizarea şi desfăşurarea turului doi", a declarat liderul Partidului Democrat, preşedintele interimar Marian Lupu. Reprezentanţii Partidului Democrat, Partidului Liberal şi Partidului Liberal-Democrat - care fac parte din Alianţa pentru Integrare Europeană, aflată la guvernare la Chişinău - au decis să-şi sprijine reciproc candidaţii calificaţi în turul al doilea al alegerilor locale.

Liderul grupului parlamentar al Partidului Liberal, Ion Hadârcă, a apreciat că acţiunile celor trei partide trebuie coordonate atât la Chişinău, cât şi în restul teritoriului, afirmând că electoratul a dat dovadă "de o anumită pasivitate". În privinţa declaraţiei comune de susţinere a lui Chirtoacă, liderul grupului parlamentar liberal-democrat, Valeriu Streleţ, a afirmat că AIE a înfiinţat deja un grup de lucru pentru elaborarea textului, care va fi publicat în scurt timp.

Potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a 100 la sută din voturile exprimate la alegerile locale de duminică, Igor Dodon, candidatul Partidului Comuniştilor, s-a clasat pe primul loc, cu 48,07 la sută din voturi, urmat de primarul în exerciţiu, Dorin Chirtoacă, pentru care au votat 46,51 la sută dintre alegătorii din Chişinău, şi de candidatul PDM, Valentina Buliga, cu 2,56 la sută din voturi. Primii doi clasaţi urmează să se confrunte în al doilea tur de scrutin, programat pentru data de 19 iunie.

Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană vor semna o declaraţie comună privind susţinerea liberalului Dorin Chirtoacă pentru al doilea tur d

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum o ora
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 58 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 46 minute
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 46 minute
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Elenă sau Republica Turcia că, pentru perioada 21-24 iunie 2024, sunt precon

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 4 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 5 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 5 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Vremea

București
acum

28°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

20°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°