Lansată ca răspuns la necesitatea resimţită în nordul Bucureştiului, în ceea ce priveşte oferta de servicii medicale, FamilyClinic este localizată pe cea mai cunoscută arteră din Pipera - Erou Iancu Nicolae.
FamilyClinic oferă servicii medicale integrate pentru întreaga familie, venind cu o abordare modernă a serviciilor private de sănătate din România.
Punând accentul pe serviciile de pediatrie, FamilyClinic se adresează întregii familii cu servicii care includ atât prevenţia, cât şi tratarea afecţiunilor, într-un mediu cald, confortabil şi orientat către nevoile familiei.
FamilyClinic a luat naştere în urma analizei atente a capacităţii existente de a oferi servicii medicale în zona rezidenţială de nord. Reprezintă rezultatul punerii în practică a viziunii celor trei fondatori, Andrew Prelea, Dan Popescu şi Daniela Taropa, despre modul în care trebuie abordate serviciile private de sănătate.
Planul iniţial de investiţie se ridică la aproximativ un milion de euro, infuzie de capital care se realizează în două etape până la sfârşitul anului 2011.
Prima etapă a fost finalizată şi se referă la investiţii în vederea atingerii scopurilor iniţiale: amenajarea şi dotarea clinicii cu echipamente medicale, integrarea în acest proiect de personal medical calificat, definirea serviciilor, crearea unui sistem eficient de realizare a actului medical.
A doua etapă planificată până la finele anului constă în investiţii suplimentare în echipamente, cât şi în extinderea serviciilor oferite, în mod particular, prin dezvoltarea unui centru intern de imagistică.
„În completarea echipării clinicii cu aparatură medicală modernă, dorim să integrăm cât mai multe servicii sub un singur acoperiş. Astfel, oferim posibilitatea pacienţilor noştri să aibă în proximitate o clinică cu competenţe cât mai complete de diagnostic şi tratament, iar acest centru d