Kate Middleton si fostul premier Tony Blair se numara printre posibilele victime in scandalul telefoanelor interceptate ilegal la comanda News International, divizie a imperiului media controlat de Rupert Murdoch, scrie The Guardian. Potrivit investigatiilor The Guardian, alte posibile personalitati care ar putea fi incluse pe lista victimelor sunt fostul ministru de Interne Jack Straw, fostul ministru al Comertului Peter Mandelson, Printul Edward, Ducele si Ducesa de Kent, guvernatorul si viceguvernatorul Bancii Angliei. Kate Middleton ar fi fost tinta interceptarilor pe vremea cand era prietena Printului William.
The Guardian citeaza, in acest sens, "asociati apropiati" ai detectivului particular Jonathan Rees, acuzat miercuri in Camera Comunelor ca a vizat politicieni si membri ai familiei regale la comanda News International, in portofoliul careia se afla publicatia News of the World.
Rees, care a lucrat pentru grupul Mirror si pentru publicatia News of the World, mai este acuzat ca a apelat la un hacker in iulie 2006 pentru a fura informatii despre agenti MI6 care s-au infiltrat in Provisional IRA, mai noteaza The Guardian. In prealabil, publicatia i-a mai identificat pe Eric Clapton, Mick Jagger, George Michael si altii printre posibile tinte ale actiunilor ilegale ale lui Rees, insa niciunul dintre aceste cazuri nu a fost confirmat oficial pana acum.
Scandalul interceptarilor ilegale comandate de News of the World a izbucnit in 2005 si a capatat amploare in ultimul an, pe masura ce numarul posibilelor victime a crescut vertiginos. In aprilie a.c., News International si-a cerut "scuze fara rezerve" pentru "comportamentele trecutului" si si-a exprimat disponibilitatea sa acorde compensatii de pana la 22 de milioane de euro victimelor sale. Kate Middleton si fostul premier Tony Blair se numara printre posibilele victime in scandal