Decizia medicilor anunțată la nivel național de introducere a consultațiilor plătite începând de astăzi a bulversat pacienții tulceni. Casa de Sănătate spune că nu sunt motive de îngrijorare: după două zile, o treime din medicii de familie au semnat actul adițional la contractul anterior.
Medicii se arată decişi să nu semneze noul contract cu Casa de Sănătate pentru că, spun ei, multe dintre prevederile negociate cu Casa nu se regăsesc. „Nu este vorba de faptul că vrem să impunem coplata. Noi am solicitat de la Casa de Asigurări de Sănătate bani la nivelul anului trecut. Avem cheltuieli destul de mari. Un cititor de carduri pentru cabinete nu costă 100 de euro aşa cum se vehiculează, că nu este un cititor obişnuit, cumpărat din magazin. Un astfel de cititor costă 400 de euro. Noi avem de plătit în fiecare lună internetul şi telefonul“, a declarat ieri dr. Simona Şopov, vicepreşedinte al Societății Naționale de Medicină a Familiei.
De unde să mai scoatem bani? Pensionarii din Tulcea se plâng de faptul că la numai câteva luni de când guvernul Boc le-a taxat pensiile cu 5,5% (contribuţia pentru Fondul de Asigurări de Sănătate) vor fi obligaţi să scoată alţi bani din buzunar pentru a merge la medic. „Din pensia mea destul de modestă, mi-au tăiat deja 5,5%, iar acum de fiecare dată când mă simt rău va trebui să mai dau încă 50 de lei pentru consultaţie. Noi de unde să mai scoatem bani? Şi aşa de abia ne descurcăm de pe o lună pe alta, soţia are pensia la fel de mică, şi toate s-au scumpit“, spune Gheorghe Onescu (61 de ani), pensionar. „Cu bani să-i consulte pe guvernații noștri. Mă întâlnesc cu diverse cunoștințe și toată lumea e consternată. Câți bani să mai scoatem din buzunare, unde vor să ne aducă oamenii aștia din fruntea țării?“, spune Gheorghe Rafira (61 de ani). Nici salariații nu văd cu ochi buni situația creată. „Dacă voi plăti consultația, de ce să