La 74 de ani, Luis este cel mai bătrân papagal din România şi face parte din rasa Imperială. A fost adus din Venezuela în urmă cu 23 de ani de un marinar care a dat pe înaripată 40 de dolari. În ţara sa de baştină, pasărea era vedetă într-un magazin unde pronunţa cuvintele tuturor mărfurilor expuse la vânzare
Medicii veterinari din Bacău sunt convinşi că, la cât este de vivace, pasărea are toate şansele să prindă suta de ani. La venerabila sa vârstă, Luis, cântă imnul României dinainte de ’89, fluieră după fete, face ca pisica, îşi strigă stăpâna, spune ”tra-la-la”, iar când se supără zice rapid ”urâtule!”. Bătrânul Luis a ajuns la o familie din Bacău în 1987 şi de atunci este ca un membru al familiei. A fost adus din Venezuela, unde spunea în limba spaniolă produsele dintr-un magazin. ”Fratele meu a fost marinar. Când a făcut o escală în Venezuela l-a văzut pe papagal într-un magazin şi pe loc l-a îndrăgit. Nu s-a lăsat până nu l-a înduplecat pe partonul magazinului să i-l vândă. L-a convins contra sumei de 40 de dolari”, a povestit Andra Amăriuţei, proprietara papagalului. A învăţat apoi rapid limba română.
Vezi aici povestea papagalului de la Bacău
La 74 de ani, Luis este cel mai bătrân papagal din România şi face parte din rasa Imperială. A fost adus din Venezuela în urmă cu 23 de ani de un marinar care a dat pe înaripată 40 de dolari. În ţara sa de baştină, pasărea era vedetă într-un magazin unde pronunţa cuvintele tuturor mărfurilor expuse la vânzare
Medicii veterinari din Bacău sunt convinşi că, la cât este de vivace, pasărea are toate şansele să prindă suta de ani. La venerabila sa vârstă, Luis, cântă imnul României dinainte de ’89, fluieră după fete, face ca pisica, îşi strigă stăpâna, spune ”tra-la-la”, iar când se supără zice rapid ”urâtule!”. Bătrânul Luis a ajuns la o familie din Bacău în 1987 şi de atunci este ca un