Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transfer de senzaţie. Carmen Amariei, aproape de o revenire la „U“ Jolidon

Publicat in Adevarul, joi 9 iunie 2011 ·

Interul Carmen Amariei,componentă a echipei naţionale şi fostă jucătoare a lui Viborg, se află în negocieri avansate cu „U“ Jolidon şi ar putea reveni la gruparea clujeană

Carmen Amariei este foarte aproape de o revenire în oraşul său natal, Cluj. În aceste zile, handbalista care în sezonul trecut a evoluat la Viborg, fostă campioană a Danemarcei şi câştigătoare a Ligii Campionilor, negociază un contract cu gruparea clujeană, conform unor surse apropiate clubului.

Anul trecut, deşi a avut un start bun de sezon, Amariei s-a accidentat într-un meci din Liga Campionilor, ratând în mare parte sezonul intern danez, dar şi Campionatul European, la care tricolorele au cucerit medalia de bronz.

Handbalista a revenit pe teren în februarie, la aproape trei luni de la operaţia de menisc, dar nu şi-a mai putut ajuta echipa, care între timp ratase calificarea în faza grupelor principale din Liga Campionilor. A urmat şi ratarea finalei mari, pentru titlul în Danemarca, plecarea antrenorului Jakob Vestergaard, plus alte accidentări ale jucătoarelor, astfel că s-a decis restrângerea lotului pentru viitorul sezon.

Acum, jucătoarea îşi doreşte o revenire în ţară şi cele mai mari şanse de a obţine semnătura ei este „U“ Jolidon, vicecampioana României. Directorul sportiv al clujenilor, Cosmin Sălăjan,a ainfirmat negocierile cu handbalista: „Carmen Amariei este o jucătoare foarte bună, pe care orice echipă şi-ar dori să o aibă în lot, dar în acest moment nu sunt niciun fel de discuţii legate de un eventual contract“.

Contactată telefonic, Amariei nu a dorit să comenteze pe seama subiectului unei eventuale reveniri la Cluj.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane atacate de urs într-o localitate din judeţul Braşov

News.ro acum 45 minute
Două persoane au fostv atacate de urs, duminică seară, într-o localitate din judeţul Braşov. Autprităţile au transmis mesaj RO-Alert. ”Două persoane atacate de urs în localitatea Crizbav. La fata locului s-au deplasat un echipaj SMURD, doua ambulant

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 38 minute
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 37 minute
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum o ora
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 2 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum o ora
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 2 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum o ora
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Pericol pe Dunăre. Debitul la intrarea în ţară va fi în creştere până în 29 septembrie

Ziare.com acum 5 ore
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere până la valoarea de 7900 m3/s, în intervalul 22 - 29 septembrie, situându-se peste media multianuală a lunii septembrie (3800 m3/s), a anunţat, duminică, Institutul Naţional de

Vremea

București
acum

21°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

20°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°