Dominique Strauss-Kahn este marele absent al conferinţei Bilderberg, care debutează astăzi în staţiunea elveţiană St. Morritz, scrie CNBC.com. De asemenea, nici posibila succesoare a fostului şef al FMI, Christine Lagarde, nu va fi prezentă la întâlnire, ea fiind în China.
Lista celor 120 de invitaţi, chiar dacă nu este cunoscută în totalitate, este unul dintre puţinele lucruri care au "răsuflat" în presă despre această întâlnire. Astfel, în Elveţia sunt aşteptaţi, printre alţii, premierul britanic David Cameron, trezorierul englez George Osbourne, dar şi prinţul Charles, Bill Clinton, precum şi directorii unor companii importante din întreaga lume.
Unii dintre cei mai puternici oameni din lume se vor reuni, de joi până duminică, în spatele uşilor închise ale hotelului Suvretta House, unde vor discuta şi vor lua decizii pe teme de actualitate. Conferinţa din 2010, desfăşurată în Spania, a avut pe ordinea de zi "creşterea influenţei tehnologiei virtuale, securitatea, descoperirile din medicină şi problema alimentelor", conform site-ului oficial al Bilderberg.
Ce este Bilderberg
Prima întâlnire Bilderberg a avut loc în 1954, când liderii din SUA şi Europa s-au întâlnit pentru a combate sentimentul antiamerican de pe bătrânul continent, urmare a celui de-al Doilea Război Mondial. De fapt, reţeaua îşi trage numele de la hotelul din Oosterbeek (Olanda), unde a avut loc întâlnirea din 1954.
Discreţia care a înconjurat dintotdeauna conferinţele nu a făcut decât să întreţină teoriile conspiraţiei referitoare la grupul Bilderberg.
Citeşte şi Grupul Bilderberg, care "conduce lumea", se reuneşte AZI în Elveţia. Vezi ce acuzaţii i-au fost aduse uneia dintre cele mai exclusiviste şi controversate organizaţii secrete din lume
Asta cu toate că site-ul oficial descrie grupul drept "un forum mic, flexibil, informal şi off-the-record, în c