Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lista cu toate pensiile militare din armată

Publicat in Ziua Veche, joi 9 iunie 2011 ·

Ministerul Apărării Naţionale a dat publicităţii lista cu noile pensii militare rezultate în urma aplicării prevederilor legii nr. 119/2010 şi a ordonanţei de urgenţă nr. 1/2011. Fiecare pensionar militar poate să vadă câţi bani va lua, căutând în listă în funcţie de numărul mandatului de plată al pensiei.

“Ministerul Apărării Naţionale a definitivat la 1 iunie procesul de revizuire a celor 76.885 de pensii ale cadrelor militare care au ieşit la pensie din armată, proces care se derulează în baza prevederilor legii nr. 119/2010 şi a ordonanţei de urgenţă nr. 1/2011″, a spus, joi, ministrul Gabriel Oprea, care a subliniat că datele la care se referă îi vizează strict pe pensionarii cadre militare, care au lucrat în MApN.

El a adăugat că “pentru 96% dintre pensionarii cu o carieră incompletă, care primeau o pensie de până la 3.000 de lei, pensiile au crescut de asemenea“. “În plus. şi pentru 85% dintre pensionarii cu carieră militară completă şi cu o pensie de peste 3.000 de lei, pensiile au crescut. Desigur, există şi cazuri în care pensiile îşi păstrează cuantumul după revizuire“, a spus Gabriel Oprea.

Ministrul Apărării a precizat că deciziile de revizuire se vor emite în intervalul 1 noiembrie – 31 decembrie 2011, astfel încât la 1 ianuarie 2012 toţi pensionarii militari să primească pensiile revizuite.

VEZI AICI LISTA CU TOATE PENSIILE MILITARE DIN MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE

Ministerul Apărării Naţionale a dat publicităţii lista cu noile pensii militare rezultate în urma aplicării prevederilor legii nr. 119/2010 şi a ordonanţei de urgenţă nr. 1/2011. Fiecare pensionar militar poate să vadă câţi bani va lua, căutând în listă în funcţie de numărul mandatului de plată al pensiei.

“Ministerul Apărării Naţionale a definitivat la 1 iunie procesul de revizuire a celor 76.885 de pensii ale cadrelor militare care au ieşit la pensie din

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 3 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 47 minute
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 9 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 8 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 7 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 6 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 11 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 5 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

8°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°