Fiscal ne aflăm pe unul dintre ultimele locuri din lume: avem peste 400 de impozite şi taxe. Nu ne-a interesat niciodată costul taxării. Ştim doar să-i pedepsim pe rău-platnici. Nu ştim să motivăm.
„Ne aflăm în faţa riscului real ca pentru prima dată întreaga zonă euro să intre în faliment", scrie ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schlaube, într-o scrisoare confidenţială către Jean Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene. Datoriile Greciei, circa 150% din PIB, ne-au adus aici. Cu încăpăţânare, nemţii încearcă să prelungească scadenţa acestora cu până la şapte ani. Altfel, în lanţ, scenariul elen se va repeta în sudul continentului.În ciuda aparentei ieşiri din criză, Germania este disperată. Se prăbuşeşte zona de influenţă economică pe care şi-a construit-o cu migală în ultimii 40 de ani. Sub cupola democraţiei şi sub stindardul Uniunii Europene, Germania a devenit motorul Europei, pe care a transformat-o în hinterlandul ei.
Europenii sunt însă diferiţi între ei. Grecul din sistemul de stat iese la 52 de ani la pensie, dar de cele mai multe ori are şi o altă ocupaţie. Munceşte vreo 2.000 de ore pe an, în timp ce neamţul protejat de statul paternalist lucrează în jur de 1.300 de ore şi ajunge să se bucure de liniştea bătrâneţii, ocrotită de stat, doar la 65 de ani.
În ianuarie 2011, într-un articol intitulat „Al patrulea Reich", spuneam: „Grecia a fost doar prima victimă a acestui conflict cultural şi economic. Depinzi de noi, faci ca noi, că îţi place sau nu, că ţi se potriveşte sau nu! Poate că şi greierele din celebra fabulă are dreptatea lui. E diferit de furnică. Nu poate munci la fel, nu poate fi impozitat la fel, nu poate fi judecat cu aceeaşi măsură. De aceea, moneda comunitară la adoptarea căreia visam şi noi cu naivitate nu poate rezista. Două treimi din exporturile germane, în valoare de 1,4 trilioane de dol
