Foto: Cristian Marcu / Jurnalul Naţional Ţara în care locuim are, înainte de orice, un specific aparte: ineficienţa. Ea este generată de un procent infim de conducători care pricep care sunt nevoile imediate, pe termen scurt şi mediu. Este un blestem solid şi consistent al României că în ultimii şapte ani să cheltuie peste 200 de miliarde de euro şi să nu construiască un spital nou. Ori un kilometru de auto­stradă. Nu putem sub nici o formă emite pretenţii pentru dezvoltarea acestei ţări, mai ales din punct de vedere industrial, câtă vreme şoselele sunt la nivelul anilor '60. Adică în urmă cu jumătate de secol. Circulă şi o poantă, destul de reuşită, în legătură cu înapoierea ţării noastre. La mult invocatele şi hazliile date diverse în legătură cu sfârşitul lumii, oferta românească e cea mai tentantă. Dacă nu vrei să mori când vine amintitul sfârşit, vino în România. Suntem cu 50 de ani în urmă. Nu e nici o exagerare, aşa stau lucrurile. Sunt câteva mici şi foarte răzleţe insule de bunăstare, pe ici pe colo, în zonele urbane sau prin aglo­merări imobiliare spontane gen Pi­pera City. În rest, e praf şi multă pulbere.

Zilele trecute am văzut cu toţii cele mai sugestive imagini pentru cât de eficientă e actuala guvernare. Animată probabil de unele bune intenţii, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a fost implicată într-un moment extrem de penibil. Adevărul crud al infrastructurii româneşti poate fi bine definit doar prin ceea ce s-a întâmplat şi imaginile demne de Benny Hill. Plecaţi într-un voiaj de plăcere spre zona montană, mai marele transporturilor şi o echipă de jurnalişti au rămas în pană, pe drum. Fiind vorba despre unul din trenurile nemţeşti, ne aşteptăm ca garnitura să nu se strice. Ei bine, totuşi s-a întâmplat. Apoi reparaţia, dată fiind originea fa­bricantului, ar fi trebuit să aibă loc printr-o apăsare de buton ori prin meş­terirea simpl