Serviciul Public de Asistență și Protecție Socială din Severin are în componență biroul de asistență socială, creșele, centrul rezidențial pentru persoanele vârstnice Sfântul Nicolae din Gura Văii, cabinetele medicale școlare și cantina de ajutor social de la cimitirul ortodox.
Compartimentele protecție specială și monitorizare, protecția copilului și a persoanelor vârstnice, protecția familiei, alocațiile, toate se subordonează biroului de asistență socială.
Până la 30 mai s-au plătit ajutoare sociale pentru 255 de beneficiari, iar numărul dosarelor aflate în evidență pe raza municipiului Turnu Severin s-a ridicat la 296.
,,În momentul când primim sesizări monitorizăm atent cazurile respective” a spus Mirela Băzăvăn, șefa biroului de asistență socială.
Aceasta a precizat că începând din 2011 ajutorul social se acordă de Agenția Județeană de Protecție Socială (AJPS) Mehedinți pe baza ștatelor întocmite de Serviciul public de asistență și protecție socială. În luna mai s-a achitat suma de 37.123 de lei, pentru cei 255 de beneficiari.
Serviciile oferite se îndreaptă cu precădere spre persoanele cu venituri mici, al căror venit mediu lunar trebuie să nu depășească baremele stabilite de Guvern.
Astfel, pentru a beneficia de ajutor social, venitul unei persoane nu trebuie să fie mai mare de 250 de lei.
Subvențiile pentru încălzire se acordă dacă persoana care se află în evidență are un venit lunar care să nu depășească 615 lei, iar alocațiile de stat pentru copii se acordă dacă venitul este de 370 de lei pe membru pe familie.