De zece ani face voluntariat pentru Crucea Roşie - filiala Buzău şi mărturiseşte că de-a lungul timpului cel mai mult l-au impresionat bătrânii şi copiii nevoiaşi.
Şi-a croit singur drumul în viaţă, fără prea mult ajutor. A plecat din satul natal când era foarte mic, la 14 ani. Părinţii erau oameni simpli care nu îl puteau susţine decât moral, dar el s-a ambiţionat să reuşească în viaţă şi a plecat în lume. „Am dat examen la o şcoală profesională a Ministerului Industriei Uşoare Focşani. Am făcut şcoala trei ani şi am fost repartizat la fabrica de confecţii "1 Mai" din Râmnicu Sărat. Am lucrat acolo patru ani dar aveam salariul foarte mic, din care trebuia să îmi plătesc gazda şi cantina şi nu îmi mai rămânea nimic. M-am întrebat ce aş putea face să câştig mai mult şi m-am gândit la o carieră militară", îşi aminteşte Ştefan Săvulescu.
În anul 1970 s- a dus la Şcoala Militară Tehnici de Aviaţie Mediaş. „Am dus-o foarte greu pentru că erau inundaţii foarte mari în Ardeal. Am dat examen, am reuşit şi după vreo două săptămâni m-am prezentat la şcoalăi. La început mi-a fost foarte greu. Eram venit din fabrica de confecţii iar aici era altă viaţă, alt regim. Mai mult, când am ajuns la şcoală era stratul de nămol de un metru în curtede la inundaţii şi noi a trebuit să facem curăţenie. După ce am absolvit, am fost repartizat la Boboc, la Şcoala de Aviaţie ca maistru de aviaţie, tehnici de avion, specialitatea avion motor", povesteţete Ştefan Săvulescu.
De la Boboc, a plecat la Focşani, la o altă şcoală militară, apoi a revenit la Buzău de unde a şi ieşit la pensie. Pentru că toată viaţa a fost foarte activ, după ce s-a retras din viaţa militară trebuia să facă ceva şi aşa a ajuns să facă voluntariat pentru Crucea Roşie.
"Aveam un vecin, fost militar, Vasile Pupăză, care fusese numit director la Crucea Roşie. Aveau atunci nevoie de un suprave
