Înainte de Duminică Rusaliilor sunt “Moşii de vară”, sărbătoare dedicată pomenirii morţilor. Cu această ocazie, în toate bisericile ortodoxe se vor oficia Sfinte Liturghii urmate de slujbe de pomenire a celor trecuţi la cele veşnice.
Biserică Ortodoxă a consacrat sâmbătă, că zi de pomenire a morţilor. Două dintre sâmbetele din cursul anului bisericesc sunt dedicate în chip special pomenirii generale a morţilor: Sâmbătă dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne (a Înfricoşatei Judecăţi) şi Sâmbătă dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbătă Rusaliilor).
Ambele zile poartă în popor şi denumirea de “Moşi” (cea dintâi: “Moşii de iarnă“, cealaltă “Moşii de vară“), pentru că în ele facem pomenirea părinţilor, moşilor şi strămoşilor noştri cei adormiţi.
În Sâmbătă dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne se face pomenirea morţilor, pentru că în duminică următoare Biserica a rânduit să se sărbătorească Înfricoşata Judecată, la care ne vom înfăţişa cu toţii în lumea de apoi. De aceea, întrucât mulţi dintre drepţii Vechiului Testament au adormit fără să vadă pe Mântuitorul făgăduit şi aşteptat şi mulţi creştini au murit pe neaşteptate şi fără pregătirea sau fără pocăinţa necesară, Biserica face mijlocire pentru ei.
În Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbăta Rusaliilor sau “Moşii de vară“), Biserica face din nou pomenirea generală a morţilor, rugându-se pentru ei, prin rugăciunile şi cântările înscrise în slujbă zilei din Penticostar, pentru ca şi ei să se bucure de darurile Sfântului Duh, a Cărui pogorâre este prăznuită în duminică următoare.
De ce facem pomenire morţilor?
Biserica îi numeşte pe cei trecuţi în viaţa de dincolo “adormiţi”, termen care are înţelesul de stare din care te poţi trezi. Ea nu vorbeşte de trecere într-o stare de nefiinţă, ci de trecere dintr-un mod de existenţă în alt mo