Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din serialul "Tinerii care trebuie să schimbe România". Azi, Victor Armăşelu, Ursus Breweries

Publicat in Ziarul Financiar, joi 9 iunie 2011 ·

Victor Armăşelu, 40 de ani, a preluat funcţia de sales and distribution vice-president a Ursus Breweries, producătorul mărcilor Ursus şi Timişoreana, în toamna anului trecut.

Lucrează la Ursus din 2005, compania fiind unul dintre clienţii noi atraşi în programul de vânzări de flote de autoturisme Volvo, precedentul său angajator. "În cadrul negocierilor pentru achiziţie şi ulterior, am avut ocazia să relaţionez deseori cu membrii boardului Ursus Breweries", îşi aminteşte Armăşelu. El crede că aceşti paşi au stat la baza ofertei pe care a primit-o, de a se alătura companiei în poziţia de key accounts manager.

Aşa a ales să se întoarcă în domeniul bunurilor de larg consum, experienţa sa profesională fiind împărţită, spune el, în două "vieţi" diferite. Timp de şapte ani a fost navigator în marina comercială, ca ofiţer mecanic maritim. "A fost o carieră de care sunt mândru, începută ca şef de promoţie şi cu toate brevetele de navigaţie până la cel mai înalt nivel posibil."

Armăşelu este unul dintre cei 600 de tineri manageri pe care revista Business Magazin i- a propus în ultimii şase ani ca o soluţie pentru schimbarea României. La 30 de ani el a decis, împreună cu familia, să îşi schimbe complet drumul în carieră şi aşa a început "cea de-a doua viaţă profesională", după cum povesteşte chiar el.

A lucrat, la început, în asigurări, o perioadă "scurtă dar intensă", iar apoi la Henkel, pentru funcţia de consultant tehnic şi apoi ca area sales manager.

Oferta de la Ursus Breweries a venit la momentul oportun, în 2005, an din care a coordonat departamentul modern trade. Din septembrie 2010, a fost numit VP Sales & Distribution, iar bugetele administrate sunt de aproximativ două treimi din totalul bugetelor comerciale ale companiei.

Victor Armăşelu, 40 de ani, a preluat funcţia de sales and distribution vice-president a Ursus Breweries, produ

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 8 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 6 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 6 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 12 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 11 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 10 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°