Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taxa auto ilegală: Peste 1000 de procese cu proprietarii de maşini care cer restituirea banilor, înregistrate pe rolul Tribunalului Alba

Publicat in Alba24, joi 9 iunie 2011 ·

Taxa auto, declarată ilegală de Curtea Europeană de Justiţie, a atras numeroase procese deschise de proprietarii de maşini, inclusiv cei care au pierdut iniţial în instanţă. Doar din luna aprilie şi până în prezent, la nivelul Tribunalului Alba au fost înregistrate, la secţia de contencios administrativ, peste 1000 de dosare care au ca obiect pretenţii din partea proprietarilor neîndreptăţiţi, care doresc să îşi primească banii înapoi.

Potrivit datelor furnizate de conducerea Tribunalului Alba, în luna aprilie, au fost înregistrate un număr de 264 de astfel de dosare, aflate în stadiul procesual fond, iar numărul acestora se dublează de la o lună la alta. În mai, instanţa a înregistrat 587 de dosare ce au ca obiect pretenţii din partea proprietarilor de maşini din tot judeţul Alba, iar în intervalul 1-6 iunie alte 211 dosare noi au intrat pe rolul Tribunalului Alba. Acestora li se adaugă şi dosarele care s-au întors în instanţă pentru revizuire.

Avocatul Mircea Crişan a precizat că proprietarii de maşini care doresc să beneficieze de restituirea taxei auto trebuie să urmeze o procedură relativ simplă. Aceştia vor trebui să facă o solicitare prealabilă la Administraţia Finanţelor Publice prin care să ceară înapoierea taxelor percepute. Răspunsul negativ pe care îl vor primi va fi atacat ulterior cu acţiune în contencios administrativ.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat că taxa de primă înmatriculare încalcă legislaţia UE întrucât produce un dezavantaj la vânzarea maşinilor second-hand din alte state pe teritoriul României. În textul publicat pe site-ul instituţiei, se arată că taxa auto din România are ca efect descurajarea importului şi punerea în circulaţie a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, fapt ce contravine dreptului comunitar.

Curtea aminteşte că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice pr

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui George Simion, contestată la CCR. Judecătorii constituționali se întrunesc în sedință duminică

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională se reunește duminică în ședință pentru a dezbate contestațiile depuse privind candidaturile la prezidențiale, transmite Agerpres. Ședința de judecată a Curții Constituționale privind contestațiile înregistrate în temeiul Legii

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 2 ore
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

SUA: Cel puţin 14 persoane au murit în urma tornadelor din Missouri şi Arkansas

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în tornadele şi furtunile violente din centrul şi sudul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP. Autorităţile din Missouri au confirmat 11 „decese legate de furt

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 2 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum o ora
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 3 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum o ora
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°