Portavionul american, care a transportat trupul lui Osama bin Laden şi l-a "îngropat" în mare, a acostat marţi, în Hawaii, atingând pentru prima dată pământul american după şase luni de misiune în apele Orientului Mijlociu.
Mai mult de o sută de familii şi prieteni ai echipajului de pe navă au venit să salute marinarii la dig, când portavionul a oprit pentru câteva zile în portul Pearl Harbor înainte de a-şi continua drumul spre casă, la San Diego. potrivitnews.yahoo.com.
USS Carl Vision era în nordul Mării Arabiei când a primit, luna trecută, echipajul de pe Navy Seal, care transporta trupul neînsufleţit lui Bin Laden, creierul atacului de la 11 septembrie 2001. Oficialii Pentagonului au declarat că funerariile au avut loc pe vas, inclusiv cele religioase, iar trupul lui Osama bin Laden a fost aşezat într-un sac şi aruncat în mare.
"Echipajul nostru a executat totul cu solemnitate şi am condus această misiune într-o manieră care ne face mândri şi oferă credit SUA. Pentru unii marinari aceasta a fost o altă misiune, în timp ce pentru alţii, implicaţi direct în tragedia de la 11 septembrie, a avut o semnificaţie aparte. Este un privilegiu că a fost ales echipajul nostru să facă acest lucru. Îmi voi aminti de această misiune mult timp de acum încolo", a declarat comandantul acestei misiuni, Samuel Perez.
Nava Vision - numită după congresman-ul Georgiei, care a murit în 1981- a adus acasă echipajul format din 5.500 de marinari şi piloţi după ce au fost în misiune aproape 200 de zile în Asia şi Orientul Mijlociu şi au străbătut peste 52.000 de mile marine.