Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul selecţioner al României? Hagi a părăsit sediul FRF, după o discuţie cu Mircea Sandu, la care Lupescu nu a luat parte

Publicat in Pro Sport, joi 9 iunie 2011 ·

UPDATE14.40 Hagi a ieşit din sediul FRF.

UPDATE14.10 Lupescu a plecat de la FRF!

Lupescu nu a luat parte la discuţiile pentu învestirea nouluiselecţioner. El s-a întâlnit cu Hagi pe holurile FRF şi l-aîntrebat dacă a semnat contractul. Hagi a răspuns: "Nuîncă". Lupescu a plecat apoi de la FRF cu reprezentanţiiUEFA veniţi în România pentru Campionatul European Under 19.

Coincidenţă sau nu, Dragomir este şi el la sediul FRF.

UPDATE12.30 Tehnicianul Gheorghe Hagi a acceptat, joi,după o discuţie cu preşedintele FRF, Mircea Sandu, funcţia deselecţioner al primei reprezentative, iar Anghel Iordănescu vaocupa postul de director coordonator al loturilor naţionale, audeclarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul FRF.

"Azi, Hagi a acceptat funcţia de selecţioner, în urmaunei discuţii cu Mircea Sandu, iar Iordănescu va ocupa postul dedirector coordonator", au declarat pentru MEDIAFAX surselecitate.

Gheorghe Hagi se află la al doilea mandat ca selecţioner alechipei naţionale după ce a ocupat acelaşi post în 2001.

MEDIAFAX

Incertitudinea care planează asupra naţionalei de la apariţiazvonurilor că Răzvan Lucescu va pleca este pe cale să înceteze. Iardupă negocierile eşuate cu Olăroiu şi tratativele îndelungate cuHagi, Mircea Sandu a lăsat ieri să se înţeleagă că fostul decar al"Generaţiei de Aur" va începe de astăzi treaba la naţională dinpostura de antrenor.

Ponderat în declaraţii, Gică Hagi s-a ferit să dea un verdictclar în urma rundelor de negocieri cu "Naşul", însă a specificat căastăzi va avea o întâlnire cu preşedintele FRF şi-i va comunicadecizia. Chiar dacă a vrut să se înţeleagă că orice răspuns esteposibil, declaraţiile "Regelui" sunt optimiste. "E datoria mea sămă duc la Mircea Sandu şi să îi spun decizia mea şi de ce amluat-o. Însă trebuie să ştiţi un lucru, Hagi a fost, s-a născut şiva fi pentru fotbalul român

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 9 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 9 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 12 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 8 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

video Demonstrație de forță pentru Iga Swiatek! Cvintupla câștigătoare de Grand Slam s-a calificat în „sferturi” după 65 de minute

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Iga Swiatek (24 de ani, 4 WTA) a avut nevoie de doar 65 de minute pentru a o învinge pe Clara Tauson (22 de ani, 22 WTA) în optimile de finală de la Wimbledon. Poloneza s-a impus cu 6-4, 6-1, profitând de problemele medicale ale danezei. Swiatek a d

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 9 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°