Cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Satu Mare cred că reorganizarea teritorială este o manevră politică a actualei puteri. Potrivit noului proiect de reorganizare administrativă, Satu Mare ar urma să facă parte dintr-un super-judeţ, alături de alte cinci din Nord Vestul ţării.
Proiectul ar urma să ajungă în Parlament în această toamnă, pentru ca la alegerile locale de peste un an să se voteze noua administraţie locală, cu 8 preşedinţi de consilii regionale şi 8 consilii regionale. Scopul declarat al proiectului este creşterea absorbţiei fondurilor europene.
Satu Mare ar urma să facă parte, conform proiectului promovat de Guvern, dintr-un super-judeţ din nord-vestul ţării, alături de Maramureş, Sălaj, Bistriţa, Bihor şi Cluj.
Cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Satu Mare nu sunt de acord cu proiectul. „Eu pledez pentru actuala formă. Asta este la ora actuală ceea ce se potriveste pentru țara noastră. Nu ştiu de ce umblăm noi să inventăm chestii. Noi urmărim să facem organizare administrative - teritorială când lumea din țară stă să moară de foame”, a declarat Mircea Govor (PSD), vicepreședintele CJ Satu Mare. În opinia sa, reogranizarea va însemna ”doar o cheltuială în plus”.
Adrian Ștef, celălalt vicepreședinte al CJ, crede că reorganizarea este o manevră guvernamentală. „În opinia mea, PDL știe că va pierde alegerile pentru consiliile județene din țară și distrage atenția de la catastrofa în care e țara mutând atenția spre reorganizare. Ei știu că vor face scor zero la alegeri și se gândesc că dacă vor câștiga presedințiile de consiliu în patru județe din 41 va fi o catastrofă, dar dacă vor câștiga conducerea într-o regiune din opt o mai scaldă”, a declarat Ștef.
Concurenţă cu Maramureşul
Viceprimarul municipiului Satu Mare, Gabor Kereskenyi (UDMR), susține înființarea super-județelor, însă într-o formul