A îndrăgit radioamatorismul de mic, de-a lungul timpului a participat şi la numeroase competiţii, iar acum se află la cârma singurului radioclub din judeţ
Este pasionat de radioamatorism de mic copil, pasiunea fiindu-i insuflată de tatăl său. „Primul contact cu radioamatorismul l-am avut pe la vârsta de şase ani. Tatăl meu era pasionat de acest lucru, dar a renunţat la un moment dat însă mi-a transmis mie pasiunea. După vreo 3-4 ani am gîsit o carte de specialitate, pe care ma şi citit-o", îşi aminteşte Viorel Ioşca. În perioada şcolii, a frecventat mai multe cercuri din cadrul Casei Pionierilor, printre care şi cel de radio. „Fiind prins de valul şcolii, al învăţăturii, am lăsat pasiunea mea pentru radio pe locul al doilea, însă frecventam cercul de radio la Casa Pionierilor. Abia în 1984 am luat o decizie serioasă în ceea ce priveşte radioamatorismul şi m-am înscris în clubul radioamatorilor de la Sala Polivalentă din Alexandria", povesteşte acesta. Un an mai târziu a susţinut examenul pentru obţinerea certificatului de radioamator, prin care şi-a câştigat dreptul de a construi şi experimenta staţii de emisie-recepţie. „După ce am obţinut certificatul, am primit şi indicativul YO9FIM, atribuit de Ministerul Telecomunicaţiilor", mai spune Viorel Ioşca.
Şi-a construit transceiver din dezmembrări
După ce şi-a câştigat dreptul de a construi aparate de emisie-recepţie, s-a şi apucat de lucru şi a realizat din dezmembrarea mai multor aparate mai vechi, un transceiver în benzile de unde scurte. „Bucuria mea a fost foarte mare atunci pentru că aparatul fusese construi de mine şi era funcţional. În perioada aceea erau mai mulţi radioamatori şi la orice oră găseai pe cineva pe frecvenţă cu care să poţi discuta", povesteşte radioamatorul.
La scurt timp, Viorel ioşca s-a orientat şi către latura competiţională a acestui domeniu şi a început să p