Pe site-ul Ministerului Agriculturii este publicată lista Grupurilor de Acţiune Locală (GAL) care vor beneficia de finanţare europeană, dar şi lista proiectelor eligibile, dar care nu au primit încă finanţare. Din judeţul Alba au fost selectate şi primesc finanţare trei grupuri: „Ţara Secaşelor Alba – Sibiu“, „Pe Mureş şi pe Târnave“ şi „Valea Ampoiului – Valea Mureşului“.
Grupului de acţiune locală „Ţara Secaşelor Alba – Sibiu“ i s-a alocat suma de 2,85 milioane de euro, „Pe Mureş şi pe Târnave“ primeşte o finanţare de 3,76 milioane de euro şi „Valea Ampoiului – Valea Mureşului“ va beneficia de 3,62 miloane de euro.
Fiecare Grup de Acţiune Locală (GAL) cuprinde mai multe localităţi care vor beneficia de finanţarea unor proiecte de dezvoltare locală.
Ministerul Agriculturii a făcut publică şi lista planurilor de dezvoltare locală eligibile şi nefinanţate deocamdată. Din judeţul Alba se regăseşte pe această listă Grupul de Acţiune Locală din Munţii Metaliferi, Munţii Trascău şi Muntele Mare.
GAL reprezintă un parteneriat public-privat ce se constituie din reprezentanţi ai administraţiei locale, societăţii civile şi cei ai mediului economic, pentru a putea accesa finanţări prin axa LEADER. Grupul, odată constituit, va putea accesa finanţări de maxim 2,8 milioane de euro din fondurile LEADER destinate dezvoltării şi diversificării economiei rurale, în folosul comunităţilor.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=28275
Pe site-ul Ministerului Agriculturii este publicată lista Grupurilor de Acţiune Locală (GAL) care vor beneficia de finanţare europeană, dar şi lista proiectelor eligibile, dar care nu au primit încă finanţare. Din judeţul Alba au fost selectate şi primesc finanţare trei grupuri: „Ţara Secaşelor Alba – Sibiu“, „Pe Mureş şi pe Târnave“ şi „Valea Ampoiului – Valea Mureşului“.
Grupului de acţiune locală „Ţara Secaşelor Alba – Si