Mesajul a fost trimis. Multumesc!

27 milioane lei costă un km reabilitat din DN 73

Publicat in Adevarul, joi 9 iunie 2011 ·

Firma care a câştigat licitaţia s-a apucat de lucrări. Proiectul prin care peste patru kilometri din DN 73 vor fi lărgiţi şi alţi trei vor fi construiţi pentru a lega Uzina de drumul Piteşti-Câmpulung vor costa statul 198 de milioane de lei.

Încet, dar sigur. Aşa se desfăşoară lucrările de modernizare a DN 73 Piteşti- Câmpulung. Firma care a câştigat proiectul, Straco Grup, a început lucrările pregătitoare şi aşteaptă ordinul de execuţie de la Ministerul Transporturilor.

Ieri au fost montate panourile de semnalizare şi semafoarele la km. 8 +400 de metri, iar astăzi au început lucrările la Podul peste Valea Păuleasca, din localitatea Miceşti. Până în luna octombrie, muncitorii vor lucra de zor la dublarea acestui pod pentru ca drumul să fie extins la patru benzi. Practic, pe lângă podul existent aici, în partea dreaptă a drumului, se va construi încă un pod, iar fiecare sens de circulaţie va traversa câte un pod.

Aceeaşi soartă o va avea şi podul peste Râul Doamnei, de la km 10+600 m, acesta urmând a fi dublat pe partea stângă. În total peste kilometri de drum vor fi lărgiţi la patru benzi, de la km 7 (intersecţia DN 73 cu drumul care duce spre Mioveni), până la km 11+100m (aproape de zona Bemo).

Aici va fi construit un sens giratoriu din care va porni un nou drum care va lega Uzina Dacia de DN 73. Acesta va avea o lungime de aproximativ 3 kilometri şi va cuprinde un pod de 112 metri lungime peste Râul Târgului, un pasaj de 90 de metri peste calea ferată şi un pasaj de 400 de metri lungime peste DN 73D Piteşti-Mioveni, care va duce direct la intrarea în Uzina Dacia.

În cadrul aceluiaşi proiect vor fi reabilitate şi cele două „bretele ” de urcare în Uzina Dacia. „Au început lucrprile pregătitoare în zona podului de la Valea Păuleasca şi s-au pregătit platformele de foraj din zona DN 73 , la intrare în Mioveni. Aici se vor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 34 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 59 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 11 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 34 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 45 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°