Se spune că eşti ceea ce mănânci. De altfel, a apărut în Occident o carte cu acelaşi nume care a făcut destule furori. Mâncarea ţine de o anumită identitate, de aceea există şi ceea ce se numeşte cultură gastronomică. Încerc după anii de comunism să recuperez. M-am săturat de puii congelaţi, de creveţii vietnamezi şi de hamsii. Am mâncat într-o vară la mare atâtea hamsii prăjite de credeam că o să-mi crească solzi pe spate. Că o să luminez şi din mormânt...
M-au învăţat şi pe mine unii oameni mai deştepţi şi am început să ştiu ce să comand prin cârciumi şi restaurante. De fapt, e logic, doar nu o să îngurgitez friptură cu cartofi prăjiţi sau şniţele, ori ceea ce de obicei se găteşte în- tr-o familie, acasă. N-am ajuns la performanţele lui Pleşu, dar sunt şi eu un mic gurmand. Am învăţat bucătăria italienească la “Perche No”, la Bebe şi Tudor, dar ieri, un alt amic, Jean, m-a lăsat mască. Patronul de la “Pane e Vino” de pe Popa Nan nr. 48 mi-a dat să mănânc burrata. Hai, nu râdeţi ăştia care ştiţi! Burrata este o brânză italienească proaspătă, preparată din mozzarella şi smântână. Învelişul exterior este solid şi constă din mozzarella, iar în interior e smântână. O nebunie! Şi ca să mă dea pe spate cu tot, mi-a servit burrata cu muguri de capere! Caperele sunt fructul unui arbust mic, mediteraneean. Uite cum o mâncare simplă, bănuiesc că iniţial era apanajul celor săraci, poate fi aşa delicioasă. Nu-i, la urma urmei, o mare şmecherie: o brânză şi câţiva muguri muraţi. Dar e aşa răcoritoare şi săţioasă! Uite că alţii pot!
