Instanţa Supremă i-a condamnat ieri, definitiv, pe Carmen Bejan şi Sergiu Florea, la 20 de ani de închisoare cu executare. În 2009, cei doi studenţi de la Facultatea de Medicină din Timişoara au ucis şi au tranşat un bărbat. Instanţa Supremă i-a condamnat ieri, definitiv, pe Carmen Bejan şi Sergiu Florea, la 20 de ani de închisoare cu executare. În 2009, cei doi studenţi de la Facultatea de Medicină din Timişoara au ucis şi au tranşat un bărbat.
În vara anului 2009, cadavrul tranşat al lui Trifu Schrott a fost găsit într-o maşină aflată în faţa unui cămin studenţesc din Timişoara. Sergiu Florea şi Carmen Bejan, pe atunci în vârstă de 20 de ani şi studenţi la Universitatea de Medicina din Timişoara, au fost arestaţi în 2 august 2009. Sergiu Florea a fost reţinut sub acuzaţia de omor, iar Carmen Bejan, pentru complicitate la omor. În urma audierilor, încadrarea juridică pentru studenta arestată a fost schimbată în omor.
Despăgubiri de 20.000 de euro
Totodată, cei doi au fost supuşi unei expertize psihologice la Institutul de Medicină Legală “Mina Minovici”, din Bucureşti, care să ateste dacă au avut sau nu discernământ în momentul în care au comis crima. În urma probelor, magistraţii au decis ca aceştia să stea în următorii 20 de ani după gratii. În plus, asasinii sunt obligaţi să plătească familiei victimei despăgubiri materiale de 20.000 de euro.